Echipa națională de fotbal a României întâlnește selecționata Bosniei-Herțegovina, sâmbătă, de la ora 21:45, pe Stadion Bilino Polje – Zenica, într-o partidă contând pentru Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
În ultimul său meci din cadrul campaniei de calificare, România va juca marți, 18 noiembrie (ora 21:45), cu San Marino, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
În cele două loturi convocate pentru acest meci, de România și Bosnia, decisiv reiese un lucru interesant. Există câte 3 jucători de fiecare parte care evoluează la aceleași cluburi.
Este vorba de aripile Man și Bajraktarević la PSV în Olanda, atacantul Drăguș și fundașul Mujakić la Eyüpsor, în Turcia, mijlocașii Dragomir și Šunjić la Pafos în Cipru.
Dacă cei din Turcia luptă pentru supraviețuire, ceilalți, atât cei din Olanda, cât și cei din Cipru, nu numai că luptă la titlu, dar trăiesc și alte momente de grandoare, echipele lor fiind calificate în Grupa Ligii Campionilor.
Antrenorul naționalei Bosniei, Barbarez, împacă toate cele trei etnii dominante ale țării. Sergej Barbarez a fost ca jucător un atacant bun, pentru că altfel nu ar fi jucat în Bundesliga. Căci în afara a două sezoane jucate la început, în țara sa, la Velež Mostar, restul carierei, timp de 16 ani, a petrecut-o numai în Germania, la 6 echipe: Hannover 94 (1992-1993), Union Berlin (1993-1996), Hansa Rostock (1996-1998), Borussia Dortmund (1998-2000), Hamburger SV (2000-2006) și Bayer 04 Leverkusen (2006-2008).
De menționat că înainte de valoare însă, această carieră germană i s-a datorat și unchiului său, care locuia în Germania. Acesta îi aranjase să dea o probă la Hannover 96. Sergej a profitat de această oportunitate, fiind legitimat la respectiva echipă, într-o perioadă în care în țara sa războiul începuse să escaladeze.
A jucat și ca atacant doi, mijlocaș ofensiv sau extremă stânga, variațiuni pe aceeași temă a ofensivei. A fost și un important jucător al echipei naționale, între 1998 și 2006 adunând 47 de jocuri și 17 goluri, spre final fiindu-i căpitan.
Imediat după ce și-a încheiat cariera de jucător, în 2009, și-a manifestat fără reținere dorința de a deveni selecționerul Bosniei-Herțegovina. Fiind însă lipsit de experiență, cei de la federație l-au ignorat.
În acest timp a urmat niște școli în domeniu, astfel că în ianuarie 2011 a primit licența Pro. Abia în aprilie 2024, visul i s-a îndeplinit, urmând scurtului mandat al lui Savo Milošević, devenind al 21-lea selecționer din istoria reprezentativei Bosniei-Herțegovina. Victoria de la București, din martie acest an, a fost prima pentru el în această calitate.
Interesant că Barbarez, născut la Mostar, împacă toate cele trei etnii dominante ale acestei țări măcinate de conflicte și animozități. Tatăl său este sârb bosniac, iar mama jumătate croată, jumătate musulmancă bosniacă. Este căsătorit cu iubita sa din liceu, Ana, cu care are doi fii.
Dacă reprezentativa Bosniei-Herțegovina are o cotă ceva mai bună, campionatul de fotbal din această țară este unul dintre cele mai slabe din Europa.
Cea mai la îndemână dovadă care confirmă acest lucru este faptul că din lotul convocat pentru dubla decisivă din acest final de preliminarii, pe care cei supranumiți Zmajevi (Dragonii în traducere) le au de jucat cu România și Austria, nu există niciun fotbalist din competiția internă.
Iar acesta nu este o întâmplare, mai mereu există o asemenea situație, iar în momentul când totuși își fac loc și convocați din jucători de-acasă, îi numeri pe degetele de la o singură mână. În perioada Iugoslaviei, cele două echipe din Sarajevo, FK și Željezničar erau situate valoric în imediata apropiere de cele patru mari, Crvena Zvezda, Partizan, Dinamo Zagreb și Hajduk Split. Tot niște obișnuite ale primului eșalon erau și Velež Mostar, Sloboda Tuzla, Čelik Zenica sau Borac Banja Luka.
Anii au trecut, FK și Željezničar sunt în continuare în fotbalul bosniac, dar nu-l mai domină, iar celelalte sunt și nu sunt, iar valoarea generală a scăzut simțitor. Sunt de vină și alți factori, dincolo de cei economici mai ales cei proveniți din urmele lăsate de război dar și de animozitățile persistente între grupurile confesionale de populație. Cu toate acestea, nu lipsesc jucători străini din echipele bosniace, însă cei mai mulți dintre ei sunt de o factură modestă.
Românii nu au fost mai deloc atrași de acest campionat, doar doi jucând all-time în acest campionat. Primul a fost un jucător puțin cunoscut, Cristian Muscalu, care în ediția 2008/09 a jucat 9 partide la Slavija Sarajevo. Iar al 2-lea, mai cunoscut, a apărut abia în actualul sezon, Grigore Turda, cu care CSU Craiova s-a întâlnit cu prilejul confruntărilor din preliminariile Conference League, cu FK Sarajevo.
Situația nu suportă comparație dacă e să ne referim la jucătorii bosniaci prezenți de-a lungul timpului în primul nostru eșalon. Numărul acestora se ridică la 53. Cel mai cunoscut, popular și poate și cel mai valoros dintre ei este Elvir Koljić, aflat în România din toamna lui 2018.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FRasturnare-de-situatie-cu-transferul-anuntat-de-Gigi-Becali-A-picat-afacerea-si-atacantul-Elvir-Koljic-e-la-un-pas-de-o-alta-echipa-din-Superliga-1400x1050.jpg)
SURSĂ Sportpictures
06.02.2025
De altfel, el și alți patru jucători au jucat în naționala țării lor în perioade când erau legitimați în România, ceilalți fiind Adnan Gušo (de la Pandurii), Nemanja Supić (de la FC Timișoara), Mateo Sušić și Stojan Vranješ (ambii de la CFR Cluj). Alți fotbaliști bosniaci care au lăsat amintiri bune ar mai fi Bojan Golubović, care este în continuare bosniacul cu cele mai multe jocuri și goluri pe prima noastră scenă, 197, respectiv 55.
Apoi portarul Branko Grahovac, 181 de meciuri, Petar Jovanović 120, Vojislav Vranjković 91, Boris Keča 88, Milan Perendija 79, Ante Puljić 76 sau Slaviša Mitrović 72.
În prezent, în echipele noastre de primă ligă sunt legitimați 8 fotbaliști bosniaci: Kukić, Sadiku și Šuta (la FC Botoșani), Pašagić și Hadžić (la Metaloglobus), Koljić (la Rapid), Graovac (la FCSB), Lukić (la „U” Cluj).