Ion Țiriac a început afacerile cu rușii. Averea s-a consolidat din tranzacțiile cu amănuntul la Moscova: „Primele comerțuri”

Ion Țiriac a început afacerile cu rușii. Averea s-a consolidat din tranzacțiile cu amănuntul la Moscova: „Primele comerțuri”
FOTO: Mediafax foto

Cel mai bogat român a dezvăluit cum afacerile cu rușii l-au ajutat să își consolideze un adevărat imperiu financiar.

Conform ultimului top făcut de Forbes, Ion Țiriac are o avere estimată la 2.3 miliarde de dolari. Are o poveste de viață demnă de un film de Oscar. Nu s-a născut în puf și a muncit toată copilăria sa să realizeze tot ce și-a propus. Prima afacere a pornit-o în anii 50, pe vremea când era doar un copil. A făcut bani din comerț cu amănuntul, iar produsele le aducea de la Moscova, din Rusia.

Cum a dat lovitura Ion Țiriac din afacerile cu rușii: „M-a ajutat foamea”

Copilăria lui Ion Țiriac a fost dificilă deoarece tatăl său s-a stins din viață când el avea doar 10 ani. Mama sa lucra în fabrică și era mai tot timpul plecată de acasă, astfel că a fost nevoit să învețe să se descurce singur. Sora sa, Rodica, a primit meritele pentru modul în care a crescut. A mers să joace hochei, dar s-a remarcat ulterior în tenisul profesionist.

În anii 50, din cauza foamei, așa cum recunoaște chiar magnatul, s-a apucat de afaceri. Era o vreme dificilă când nu oricine reușea să aducă bunuri din străinătate.

A vândut ceasuri Pobeda pe care le aducea de la Moscova, iar cu banii obținuți cumpăra coniac pe care îl dădea mai departe la schimb în Rusia. Așa a ajuns să prindă gustul banilor pe care i-a făcut mai târziu din tenisul profesionist.

„M-a ajutat foamea. E greu să vă spun eu, pentru că e greu să vă identificaţi cu anii ’50, cum făceai să obţii un colac sau o bucată de pâine. Trebuia să inventezi tot felul de lucruri. Primele comerţuri pe care le-am făcut era să iei de la Moscova două ceasuri Pobeda și să le vinzi în ţară cu 2 lei, iar cu 2 lei să cumperi 4 sticle de coniac și să le vinzi la Moscova cu 6 lei şi aşa mai departe”, a povestit Ion Țiriac, notează AS.

A fondat prima bancă privată românească de după Revoluție

În 1990, Ion Țiriac a fondat o bancă care îi purta numele. A fost prima bancă cu capital privat exclusiv din România. În prezent, deține Țiriac Holdings, un grup de afaceri din domenii cu potențial uriaș de dezvoltare: imobiliar, auto, aeronautic, leasing și securitate.

A deținut și turneul de tenis de la Madrid pe care l-a cedat în cele din urmă, după 15 ani, pentru aproape 400 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]