ProSport îți prezintă în exclusivitate primul episod din dosarul exploziv cu acuzații de blaturi pentru pariuri în Superliga acestui sezon! Informațiile obținute și verificate de noi compun un tablou care răstoarnă tot ceea ce știai sau credeai despre campionatul românesc. Iar ancheta în curs de desfășurare a instituțiilor abilitate are potențialul să blocheze întregul sezon intern! Un cutremur fără precedent în fotbalul românesc!
Dosarul anchetei jurnalistice realizat de Gabriel Berceanu și Daniel Nazare e botezat „Hocus-Pocus Metaloglobus” pentru că nou-promovata Metaloglobus București e vizată de acuzații incredibile în, vom vedea, ancheta Departamentului de Integritate FRF. Și utilizăm formula din magie și iluzionism, dincolo de rimă, pentru că definiția ne spune că prin aceasta se anunță „o apariție, o dispariție sau o transformare”.
Iar desfășurarea partidelor din actualul sezon al Superligii care fac obiectul informațiilor obținute de noi configurează scenarii în care echipa din Capitală efectiv s-ar fi transformat după indicații precise, ar fi dispărut prestațiile firești și ar fi apărut, pentru câștiguri financiare importante prin pariere, golurile adversarilor!
Sursele noastre din vestiarul nou-promovatei Metaloglobus descriu cum ar fi început totul:
„E un grup de 4-5 fotbaliști care știu că se ocupă cu așa ceva. L-au convins pe un membru al staff-ului echipei să deschidă mai multe conturi, la diferite case de pariuri online din România, iar ei pun banii împreună și pariază pe conturile acelui angajat. Se mizează inclusiv pe meciurile lui Metaloglobus din Superliga, meciurile noastre! Se pune împotriva noastră, cum se spune. Sunt oameni de bază din echipă, ei sunt pe teren și… iese cum trebuie! Până acum au fost meciuri în care s-a pariat că pierdem la handicap, că primim un minim de goluri într-o repriză, în cealaltă, mai multe variante, se alternează…”
Sumele despre care se discută sunt importante, mai ales raportat la nivelul salarial al jucătorilor și staff-ului de la Metaloglobus, iar de aici ar veni și argumentul principal care susține schema cu fotbaliștii utilizatori ai conturilor online deținute de un membru al staff-ului:
„Se aude că se joacă până la câteva zeci de mii de euro pe un singur meci, atunci când se alege etapa respectivă. Îți dai seama că n-are nimeni din staff-ul nostru banii de așa ceva, sunt banii strânși de băieți, de fotbaliștii de care îți spun. Spre exemplu, în deplasarea de la Oțelul Galați, s-ar fi jucat 10.000 de euro doar pe faptul că vom încasa minimum două goluri în prima repriză. Și s-a câștigat, normal. De obicei banii se împart când se încasează, primește și omul cu contul, din staff, o bucățică. Nu știu dacă Mihai Teja, patronul Imad Kassas sau președintele Marius Burcă știu, eu cred că nu. Dar o să afle oricum acum! :)”
Prima partidă pe care o dezvăluim din seria celor la care fac referire sursele noastre este Oțelul Galați – Metaloglobus 4-0 din etapa 12 a actualului sezon. Luna trecută! Meciul a avut, într-adevăr, rezultatul la pauză 3-0 deja, fix pe scenariul descris de surse, cu minimum două goluri încasate de oaspeți.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fmetllglg-scaled.jpg)
Fotbalistii de la Metaloglobus la o fotografie de grup realizata inaintea meciului de fotbal dintre SC Otelul Galati si FC Metaloglobus Bucuresti, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, luni 6 octombrie 2025. © FOTO:Sorin Pana/SPORT PICTURES
În minutul 6, Andrezinho a marcat nestingherit, fără marcaj la 6-7 metri de poartă, în urma unei centrări. De la Metaloglobus, Milea pare că privește pasiv faza iar Caramalău, că o interpretează de… de Hocus-Pocus! Toată acțiunea a plecat de la a doua greșeală de construcție în doar 6 minute a lui Pasagic (Metaloglobus), așa cum au observat și comentatorii DigiSport ai partidei pe transmisiunea live: pasă din apărare greșită care a pus adversarul pe poziții de atac periculos.
În minutul 40, Lameira înscrie cu capul pentru 2-0, total nemarcat, după un corner. În fața lui, același Caramalău pare că vrea să facă o piruetă cel puțin stângace, pe post de simulacru al blocajului 🙂
Anterior acestui gol de 2-0 care fixa scenariul descris de sursa noastră, Oțelul a mai avut o fază incredibilă de atac. Centrare din flanc, doi gălățeni în careu, dar Pasagic efectiv se prăbușește inexplicabil pe spate și-l lasă pe Neașcu singur în marcaj și cu Patrick, și cu Lameira!
În minutul 44, Metaloglobus a beneficiat de un penalty, dar Huiban l-a ratat. În prelungirile reprizei s-a făcut 3-0, Lameira reluând cu capul de la aproape… 12 metri de poartă!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FFRF-a-anuntat-noul-selectioner.-Unul-dintre-favoritii-lui-Mircea-Lucescu-a-fost-adus-la-U20.webp)
Sursa: Sport Pictures
ProSport a verificat informațiile oferite de sursele din vestiar și, mai mult decât atât, am aflat că există dincolo de dosarul anchetei noastre jurnalistice și un dosar de anchetă din partea Departamentului de Integritate al FRF pe acest caz!
„De câteva săptămâni lucrurile sunt în mișcare, s-au colectat date, există rapoarte primite din partea agențiilor de pariuri. Toate informațiile privind când, cine și cum a pariat. În plus, se vor verifica și circuitele financiare dincolo de parierea propriu-zisă. Practic, pe ce flux de plăți au mers sumele până au ajuns în contul de pariere, dinspre alte persoane spre contul deținut de membrul staff-ului de la Metaloglobus. Aici se va clarifica în mod cert eventuala legătură directă cu fotbaliștii de la Metaloglobus!”
Președintele celor de la Metaloglobus, Marius Burcă, nu a putut fi contactat pentru o reacție oficială din partea clubului cu privire la informațiile din material.