Mihai Stoichiță a dezvăluit care a fost motivul din spatele deciziei de a veni îmbrăcat în roșu la înmormântarea lui Emeric Ienei.
În urmă cu câteva zile s-a stins din viață unul dintre cei mai emblematici oameni din fotbalul românesc. La înmormântarea lui Emeric Ienei au luat parte numeroase personalități din sport printre care și Mihai Stoichiță. Directorul tehnic al FRF a avut o apariție care a stârnit un val de critici deoarece a decis să poarte o geacă roșie.
Există și o explicație pentru gestul fostului antrenor și jucător. El a vrut să fie îmbrăcat în roșu și albastru, cele două culori cu care s-a identificat regretatul Emeric Ienei pe parcursul vieții.
Mulți internauți au fost indignați de apariția lui Mihai Stoichiță la înmormântarea lui Emeric Ienei. Au considerat ca fiind „lipsă de respect” față de fostul antrenor faptul că Stoichiță a purtat o geacă roșie cu emblema FRF.
Oficialul FRF a ținut să lămurească rapid lucrurile. Nu a făcut altceva decât să poarte culorile Stelei, echipa la care Emeric Ienei a scris istorie ca antrenor. În plus, consideră că lipsă de respect ar fi fost dacă nu era prezent la înmormântare.
„Evenimentul este prea trist pentru a intra în fel de fel de discuții fără sens. Este vorba despre roșu și albastru. Lipsă de respect era dacă nu ajungeam acolo! Respectul meu pentru un om atât de mare a fost, este și va rămâne enorm”, a spus Stoichiță pentru digisport.ro.
Fostul antrenor al Stelei a fost iubit de foarte multă lume, astfel că a fost condus pe ultimul drum de mii de persoane. Legendarii jucători care au câștigat Cupa Campionilor cu Ienei pe bancă și-au făcut apariția la Oradea, acolo unde nea Imi a decis să își poarte somnul de veci.
Lăcătuș, Bumbescu, Iordănescu senior, Boloni, Tudorel Stoica, Meme Stoica, Răzvan Burleanu, Bodescu și mulți alții au depus coroane în semn de omagiu la adresa celui care a scris multe pagini de istorie în fotbalul românesc.
Garnizoana Oradea a organizat ceremonia funerară deoarece a fost general de brigadă în retragere. Înmormântarea s-a făcut cu onoruri militare și mii de oameni au ținut să își ia adio de la nea Imi, lucru care arată cât de iubit a fost ca om chiar și după ce nu a mai fost în lumina reflectoarelor.