Universitatea Craiova a obținut prima victorie în grupa principală a UEFA Conference League, scor 1-0, cu Rapid Viena.
Unicul gol al meciului a fost înscris de Romanchuk, fundașul ucrainean al oltenilor.
Elevii lui Mirel Rădoi au avut foarte multe ocazii de a duce scorul la 2-0, însă nu au fost inspirați la finalizare. Defensiva oltenilor a jucat excelent, iar austriecii de la Rapid Viena nu au reușit să revină în joc.
Astfel, Universitatea Craiova a adunat 4 puncte după 3 etape și speră la calificarea mai departe în competiție. După meciul din Austria, Mihai Rotaru a intrat în direct și a oferit o primă reacție după acest succes uriaș.
Finanțatorul oltenilor e de părere că victoria este pe deplin meritată și că oltenii puteau chiar înscrie mult mai multe goluri, având în vedere ocaziile pe care le-au avut.
De asemenea, Mihai Rotaru e convins că Universitatea Craiova poate câștiga campionatul în acest sezon al Superligii României, ținând cont de lotul pe care îl are la dispoziție Mirel Rădoi, dar și de jocul prestat de elevii acestuia.
Patronul formației din Bănie a ținut să-l laude și pe Mirel Rădoi, cel care a reușit să-i monteze excelent pe jucători pentru meciul din Austria, cu Rapid Viena.
„Sunt încrezător că iau campionatul, sunt premise, echipa arată forța de la începutul sezonului. Suntem foarte aproape de locul 1. De asta suntem acolo, să gestionăm astfel de momente.
Mirel știe să-i adune pe băieți, să facă treabă extraordinară. Eram sigur că va veni acest moment. Cea mai mare încredere el mi-a dat-o, că-mi spunea că băieții încearcă să facă tot ce le cere. Am știut că soarele va veni și pe strada noastră. 3 puncte și la autocar.
Victorie importantă. Am început meciul ca la Istanbul, am simțit că putem câștiga. Îmi pare rău că scorul nu a fost mai mare. Dacă vrem liniște în fotbal, mergem în altă parte.
Mă uitam la austrieci, la staff, la președinte. Noi dacă jucam așa la Craiova, ne luau suporterii pe sus. Ei erau relaxați. Așa sunt de 100 de ani. Încet-încet vom înscrie mai mult. Va reveni încrederea de la începutul sezonului.
Mi-e greu să comentez eliminarea. Nu va fi cu Mainz, dar vor fi 30.000 de oameni în tribune, 11 jucători pe teren și va fi bine”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Digi Sport.