Eugen Neagoe, reacție sinceră despre fazele controversate: „Nu am intrat în panică”

Cristian Hitruc
Eugen Neagoe, reacție sinceră despre fazele controversate: „Nu am intrat în panică”
FOTO: Sportpictures

Petrolul Ploiești și FC Botoșani s-au întâlnit în etapa cu numărul 15 din Superliga României, într-o partidă disputată pe stadionul „Ilie Oană”, încheiată la egalitate, scor 0-0.

La finalul meciului, Eugen Neagoe a oferit o reacție sinceră despre fazele controversate din timpul jocului și s-a arătat mulțumit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj.

Eugen Neagoe, reacție sinceră după Petrolul Ploiești – FC Botoșani 0-0

Petrolul Ploiești și FC Botoșani s-au întâlnit în etapa cu numărul 15 din Superliga României, într-o partidă disputată pe stadionul „Ilie Oană”, încheiată la egalitate, scor 0-0.

La finalul meciului, Eugen Neagoe, tehnicianul ploieștenilor, a oferit o reacție sinceră despre fazele controversate din timpul jocului și s-a arătat mulțumit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj.

„Știam că întâlnim o echipă bună, agresivă, care joacă destul de tare. Am încercat să jucăm la fel, ne-am ridicat la nivelul adversarului. Am avut situații, puteam marca. Nu am reușit. Am marca în repriza a doua. Am revăzut faza, la limită, au fost milimetri, nu știu ce a fost. S-a anulat la VAR. A fost un rezultat echitabil, au avut și ei câteva faze periculoase, am avut și noi ocazii mari.

În repriza a doua am avut două ocazii foarte bune de a marca. Au fost și faze de poartă. Cred că este un rezultat echitabil. Îmi doream să câștig acest joc, avem mare nevoie de puncte. Ne mulțumim cu punctul obținut, asta este situația.

(Patru meciuri fără înfrângere, meciuri din care luați puncte) I-am felicitat pe băieți pentru atitudine, pentru efortul făcut. Este paharul cam pe jumătate, nu este plin, cum ne doream. Sunt mulțumit de maniera în care au intrat în teren, de efortul făcut. Au respectat ce am discutat cu ei, nu am ce să le reproșez. Doar că nu am marcat goluri. Cred că am arătat ca o echipă solidă, o echipă bună. Nu am intrat în panică la penalty, nu am teamă, asta este situația”, a declarat Eugen Neagoe, la DigiSport.

FC Botoșani, lider la finalul turului

FC Botoșani este surpriza acestui sezon competițional. La finalul turului, mai exact după 15 etape disputate, echipa pregătită de Leo Grozavu ocupă prima poziție a clasamentului în Superliga României, cu 32 de puncte acumulate, la egalitate cu Rapid București, formație care ocupă poziția a doua a ierarhiei.

Până în prezent, FC Botoșani a înregistrat nouă victorii, cinci rezultate de egalitate și o singură înfrângere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania