Farul are obiectiv clar trasat de Gică Hagi: „Suntem în grafic”

Cristian Hitruc
Farul are obiectiv clar trasat de Gică Hagi: „Suntem în grafic”
SURSĂ: Sportpictures

Gică Hagi a trasat un obiectiv clar pentru Farul Constanța în acest sezon competițional, iar jucătorii lui au mai făcut un pas important pentru îndeplinirea lui.

Gruparea de la malul Mării Negre s-a impus în fața celor de la Csikszereda, scor 3-0, în etapa cu numărul 15 din Superliga României, și s-a apropiat de locurile de play-off.

Ce obiectiv a setat Gică Hagi

Farul Constanța a obținut o nouă victorie importantă în Superliga României. De data aceasta, echipa pregătită de Ianis Zicu s-a impus în fața celor de la Csikszereda, scor 3-0, într-o partidă disputată la Ovidiu. Astfel, gruparea de la malul Mării Negre a ajuns la 22 de puncte și ocupă poziția a șaptea a clasamentului, la finalul turului, la egalitate cu Oțelul Galați, formație care ocupă locul șase, ultimul care asigură prezența în play-off.

La finalul meciului, Ionuț Vînă a declarat că obiectivul Farului este obținerea unui loc de play-off și s-a arătat încrezător în șansele constănțenilor.

„Ne dorim să fim în primele 6. Suntem în grafic la finalul turului, sperăm să fie la fel și la finalul returului. Acesta este obiectivul nostru, ne dorim să fim cât mai sus. E important ca echipa să câștige”, a declarat Ionuț Vînă, la DigiSport.

Constănțenii, încrezători după victoria cu Csikszereda

Alexandru Ișfan, cel care a marcat în victoria obținută de Farul Constanța, s-a arătat încrezător și a precizat că echipa lui trebuie să acumuleze cât mai multe puncte, pentru îndeplinirea obiectivului.

„Este fericire, trebuie să fim temperați. E o victorie frumoasă, sunt convins că le-a plăcut și spectatorilor. Ne dă moral și încredere pentru ceea ce urmează. Am încredere. Când marchez, când oricine marchează, echipa are de câștigat. Echipa acumulează puncte, obiectivul nostru este să ne clasăm pe un loc cât mai sus. (Te simți în cea mai bună formă a carierei?) Mă simt bine, pot să îmi ajut echipa. Sunt foarte bucuros că rezultatele mele personale apar. Sunt foarte bucuros pentru acest lucru, importante sunt punctele pe care le acumulăm. (Ai bătut tu lovitura de la 11 metri) Mister a zis să bat eu, respectăm decizia. Respectăm regulile pe care le decide antrenorul”, a declarat Alexandru Ișfan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania