FCSB a câștigat fără probleme pe terenul lui U Cluj, scor 2-0, dar Ilie Dumitrescu așteaptă mai mult de la Juri Cisotti, un jucător lăudat constant de Gigi Becali.
Fostul mare internațional român crede că fostul fotbalist al Oțelului ar trebui să evolueze la un nivel mult mai bun. Cisotti poate să arate de ce este în stare joi seara, atunci când FCSB are parte de un „examen” important în Europa League, pe terenul celor de la Basel.
Ilie Dumitrescu susține că FCSB a fost superioară în duelul cu U Cluj, echipa a avut mai mult echilibru, însă crede că Juri Cisotti ar trebui să arate mult mai bine.
„FCSB a fost superioară, chiar dacă, pe început de joc, a fost o fază în care Bic putea să marcheze, a fost și faza lui Lukic. Ca joc, ideea de a juca și cu Olaru, și cu Șut, și cu Lixandru…
Echipa a avut echilibru mai bun cu doi închizători. Cisotti n-a fost… a avut două situații cu capul, când a atacat bine, dar ar trebui să-și ridice nivelul, pentru că ajută enorm echipa când e la un nivel bun”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, după ce roș-albaștrii s-au impus cu 2-0 pe terenul echipei lui Cristiano Bergodi.
Descoperit de Oțelul, Juri Cisotti a fost o mare speranță a fotbalului italian, așa cum a subliniat recent Adrian Mutu, fost jucător și la Fiorentina.
„El era considerat o speranță a fotbalului italian, până să-și rupă genunchiul, la vreo 17 ani. Era la loturile de juniori. După accidentări, oamenii și-au pierdut răbdarea și încrederea în el și așa a ajuns în România, că altfel era greu să ajungă”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.
Recent, Dorinel Munteanu și-a adus aminte de modul în care a progresat jucătorul aflat acum la FCSB.
„Cisotti a venit pe altă poziție la Oțelul, jucător de bandă, extremă stânga, dreapta. Am văzut că n-are viteză… Am zis: ‘Îl țin, că pentru liga a treia e bun!’ I-am schimbat poziția apoi. Ce a demonstrat el din liga a treia până acum, când e la apogeul carierei… Asta datorită calităților lui și disciplinei lui la antrenament, timpul pe care îl petrecea la antrenament, recuperarea, care e foarte importantă”, a declarat Dorinel Munteanu pentru GSP.