Un fost mare portar al Iașiului va fi Cetățean de Onoare. „Este un simbol al fotbalului ieșean”

Un fost mare portar al Iașiului va fi Cetățean de Onoare. „Este un simbol al fotbalului ieșean”
Foto: Arhiva personala Paul Costaș

Paul Costaș, 72 de ani, fost mare portar al echipelor Politehnica Iași și Farul Constanța, va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași.

Actualmente vicepreședinte al Asociației Județene de Minifotbal Iași, Paul Costaș a fost propus, vineri, în ședința Consiliului Local Iași, pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Iași.

Paul Costaș, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași

Propunerea a venit din partea grupului PSD, care va depune și un proiect în acest sens, în cel mai scurt timp, pentru a fi votat în plen.

„Paul Costaș este un om extrem de important pentru Iași, este un monument al sportului ieșean, un simbol al fotbalului. Domnia sa are o carieră importantă, iar cunoscătorii știu acest lucru. A jucat peste 400 de meciuri în Liga 1 și Liga 2, 240 de jocuri fiind doar pe prima scenă. A jucat în special pentru Politehnica Iași și Farul Constanța, fiind titular la Farul în sezonul în care a debutat Gheorghe Hagi.

A fost timp de 8 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, ocupându-se de sectorul juvenil, cu rezultate foarte importante acolo. A creat primul club privat de fotbal din țară, Noua Generație Iași, cu care a promovat din Liga a 3-a în Liga a 2-a, acesta fiind o adevărată pepinieră pentru Politehnica Iași.

S-a remarcat și în ceea ce privește presa sportivă, ca realizator de emisiuni sportive și s-a specializat și în minifotbal. Este părintele minifotbalului românesc, a inventat practic acest sport și tot de domnia sa se leagă și recunoașterea din 2015 ca disciplină sportivă, precum și recunoașterea ca Federație, în 2018.

A câștigat de 6 ori titlul european la minifotbal, ca oficial al federației, și a fost conducătorul delegației României la Campionatul Mondial din Statele Unite, când România a cucerit medalia de bronz”, a declarat consilierul local Mihai Liviu Gavril, în plenul Consiliului Local.

Debutant în Divizia A la doar 17 ani!

Născut pe 31 mai 1953, la Iași, Paul Costaș are peste 400 de meciuri în primele două ligi. A debutat în Divizia A la Politehnica Iași la vârsta de 17 ani, într-un meci cu Jiul Petroșani, disputat în deplasare.

„În decembrie 1970, antrenorul Gil Mărdărescu m-a debutat la echipa mare, în Divizia A, la un meci cu Jiul Petroșani. Am primit nota 8 pentru acea evoluție. Celebrul Vasile Iordache mi-a fost rezervă atunci”, își amintește Paul Costaș.

În următorii ani, portarul ieșean a fost o prezență constantă la loturile naționale de juniori și tineret Under 21 și Under 23. La lotul național de juniori a avut 25 de selecții și i-a avut antrenori pe Titi Ardeleanu și Gheorghe Ola, obținând calificarea la Campionatul European din Spania, iar la lotul național olimpic, unde a avut 3 selecții, a fost coechipier cu regretatul Vasile Simionaș.

A început fotbalul la vârsta de 8 ani, la Politehnica Iași, iar la Centrul de Copii și Juniori i-a avut antrenori pe Mișu Bârsan, Traian Iordache, Marius Beraru, Ioan Manolescu și Larențiu Constantin.

Pe lângă Politehnica Iași și Farul Constanța, Paul Costaș a mai evoluat în ligile inferioare la echipele Minerul Gura Humorului și FEPA 74 Bârlad.

Paul Costaș, „părintele” minifotbalului românesc

Actualmente, Paul Costaș ocupă funcția de vicepreședinte al Asociației Județene de Minifotbal (AJM) Iași și este unul dintre conducătorii campionatului local de minifotbal, cel care a dat, în urmă cu o lună, o campioană europeană – ACS Arsenal Iași 2021.

Costaș a pus bazele minifotbalului ieșean și este considerat chiar „părintele” acestui sport în România, disciplina fiind recunoscută oficial în anul 2015.

A fost timp de mai mulți ani prim-vicepreședinte al Federației Române de Minifotbal, cucerind în calitate de oficial șase titluri europene consecutive cu naționala României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania