Stadion nou, care costă 27,6 milioane de euro, în celebrul oraș care nici măcar nu are echipă în primele două divizii din România.
Brașov nu are o echipă în primele două divizii, ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov evoluând în Liga 3. Totuși, municipalitatea va construi un stadion nou de 27,6 milioane de euro.
Situația fotbalului din orașul Brașov este una dintre cele mai interesante. Echipa fanion, FC Brașov, a retrogradat din prima divizie la finele sezonului 2014/2015, iar după alte două stagiuni competiționale a fost declarată în faliment.
Suporterii au anunțat înființarea Steagul Renaște Brașov, iar în 2021 Corona Brașov a fuzionat cu ACS Scotch Club (purtătorul mărcii FC Brașov) și a înființat FC Brașov Steagul Renaște.
Noua echipă a preluat locul Coronei Brașov în Liga a 2, în toamna lui 2023 nu a primit licența pentru eșalonul secund, iar în martie 2024 a fost dezafiliat oficial de FRF.
Cu toate acestea, Consiliul Local Brașov va aproba o cofinanțare de 25% pentru reconstruirea Stadionului Tineretului, în valoare totală de peste 138 milioane lei, anunță Brașov.net.
Inițiativa vine după adoptarea de către Guvern a OUG nr. 52 din 1 octombrie, care prevede ca infrastructura sportivă de mare amploare, inclusiv stadioanele, să fie finanțată obligatoriu prin participarea beneficiarilor, în proporție de 25 de procente.
Viitoarea arenă, una la standardele UEFA, va avea o capacitate de 9.716 locuri, toate acoperite. Proiectul, gestionat de Compania Națională de Investiții, are 5 luni pentru planificare, 19 luni pentru construcție.
„Cu această investiție, Brașovul își reafirmă angajamentul de a dezvolta o infrastructură sportivă modernă, pregătită pentru competiții UEFA, și de a susține infrastructura sportivă ca pilon important pentru comunitate și sport”, anunță Primăria Brașov.
Arena va dispune de un teren de fotbal cu o dimensiune de 105mx68m, spații pentru jucători și oficiali, vestiare, unitate de prim ajutor şi tratament pentru jucători şi oficiali, puncte de prim ajutor pentru spectatori, post de control antidoping, grupuri sanitare, sală pentru conferinţe de presă, zone de parcare (151 de locuri pentru autoturisme și două pentru autocarele echipelor), plus instalație de nocturnă.
Actualul stadion, cu o capacitate de 8.800 de locuri, este cel mai mare din Brașov. Una dintre probleme este că toate cele 5 clădiri au fost construite acum peste 85 de ani. Pe cale de consecință, au deficiențe majore ale structurii de rezistență și degradari vizibile. Singura soluție este dărmâarea lor și construirea altelor noi.