Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Două nume, pe lista neagră a lui Gigi Becali: „Trebuie să cadă!”

Două nume, pe lista neagră a lui Gigi Becali: „Trebuie să cadă!”

Andrei Ducman
Două nume, pe lista neagră a lui Gigi Becali: „Trebuie să cadă!”
Foto: Mihai Pop (ProSport)

Gigi Becali a rostit doar două nume pe care le-a trecut pe lista neagră. Latifundiarul din Pipera nu s-a descurajat după forma dezamăgitoare a echipei din Superliga, iar acum a anunțat modalitatea prin care își poate asigura play-off-ul. Omul de afaceri le-a nominalizat pe Unirea Slobozia și FC Argeș drept marile perdante ale sezonului.

După ce FCSB a pierdut rușinos în ultima rundă a campionatului, scor 2-1 contra lui Metaloglobus, Gigi Becali pare că nu s-a descurajat definitv, iar șansele de titlu încă se văd în curtea actualei campioane. Totodată, patronul FCSB se teme de o eventuală revenire de formă a celor de la CFR Cluj.

Gigi Becali, calcule pentru play-off. Unirea Slobozia și FC Argeș, OUT

În una dintre intervențiile sale recente, Gigi Becali a spus că play-off-ul a devenit o problemă în momentul actual, după ce s-au scurs 13 etape din sezonul regulat. Patronul formației „roș-albastre” crede că Unirea Slobozia nu va putea rezista în primele 6, dar mai are nevoie de un alt nume pentru a fi sigur de accederea în următoarea fază a competiției.

„Problema e cine ia locul 6. Trebuie să cadă două de acolo, să zicem FC Argeș și cu Slobozia. Acum chiar e o problemă play-off-ul. Hai să zicem că o să cadă sigur Slobozia, dar poți să-i iei locul CFR-ului?”, a spus Gigi Becali, conform Digisport.

FCSB pare că nu se regăsește, deși dăduse semne de revenire în precedentele runde ale Superligii. Formația „roș-albastră” a reușit contraperformanța de a oferi prima victorie din campionat nou-promovatei Metaloglobus. Trupa din Pantelimon avea doar 3 puncte după 12 etape înainte de meciul cu echipa lui Elias Charalambous.

Dan Petrescu, salvarea de la CFR Cluj

Dan Petrescu pare a fi salvarea celor de la CFR Cluj din calea play-out-ului. Nelu Varga l-a concediat pe antrenorul Andrea Mandorlini, care nu a adus cele mai bune rezultate în Gruia. Italianul îl succedase chiar pe „Super Dan”, care a demisionat după înfrângerea cu Hacken, scor 2-7.

„Bursucul” este varianta principală pe care patronul clujenilor o are pe masă, așa cum a anunțat Prosport încă de ieri. Tehnicianul a avut probleme de sănătate în ultimele lui, dar starea lui s-a îmbunătățit, ceea ce i-ar putea permite al cincilea mandat în Ardeal.

În cazul în care mutarea va fi una de succes, Gigi Becali are parte de o problemă mare. Ardelenii păreau un adevărat outsider până în acest moment, dar pragmatismul jocului de sub comanda lui Dan Petrescu, care s-a consacrat în ultimii ani, le-ar putea aduce puncte imediat celor de la CFR Cluj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]