Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Ce notă a primit Ionuț Radu de la spanioli după ce a fost eroul Celtei în meciul cu Real Sociedad: „Intervenții salvatoare”

Ce notă a primit Ionuț Radu de la spanioli după ce a fost eroul Celtei în meciul cu Real Sociedad: „Intervenții salvatoare”

Ce notă a primit Ionuț Radu de la spanioli după ce a fost eroul Celtei în meciul cu Real Sociedad: „Intervenții salvatoare”
SURSĂ: Profimediaimages 19.10.2025

Ionuț Radu a fost din nou titular și integralist pentru Celta Vigo, de data aceasta în partida pe care echipa lui a disputat-o în fața celor de la Real Sociedad.

Portarul român a avut parte de o nouă prestație foarte bună în La Liga, iar jurnaliștii spanioli l-au notat pentru jocul pe care l-a reușit în partida încheiată la egalitate, scor 1-1.

Ce notă a primit Ionuț Radu, după Celta Vigo – Real Sociedad 1-1

Ionuț Radu a fost din nou titular și integralist pentru Celta Vigo, de data aceasta în partida pe care echipa lui a disputat-o în fața celor de la Real Sociedad, în etapa a noua a noului sezon de La Liga. Portarul român a avut parte de o prestație foarte bună și a reușit să își ajute echipa să obțină un rezultat de egalitate, scor 1-1. Pentru jocul pe care l-a reușit în fața atacanților celor de la Real Sociedad, Ionuț Radu a fost notat de jurnaliștii spanioli cu 8. Aceștia au remarcat că portarul echipei naționale a României și-a ajutat echipa să obțină un punct din acest meci, mai ales datorită intervențiilor foarte bune pe care le-a avut în partea a doua a jocului.

Totodată, jurnaliștii din Spania au mai precizat că Ionuț Radu a fost aproape să îl împiedice pe Carlos Soler din drumul spre golul egalizator.

„(8) Andrei Radu: Lipsa de țintă a atacanților lui Real Sociedad l-a salvat de la a primi mai mult de un gol în prima repriză. El a prins o lovitură simplă a lui Yangel Herrera și a împiedicat un gol incredibil al lui Brais Mendez. În a doua repriză a fost cel mai bun jucător al lui Celta, cu mai multe intervenții foarte bune. A fost chiar aproape de a apăra șutul prin care Carlos Soler a restabilit egalitatea”, notează jurnaliștii spanioli, despre prestația lui Ionuț Radu.

Cum se descurcă Celta Vigo în acest sezon

Celta Vigo nu are parte de un start de sezon foarte bun. În primele nouă etape disputate, echipa lui Ionuț Radu nu a reușit să obțină nici măcar o victorie. Astfel, cu șapte rezultate de egalitate și două înfrângeri, Celta ocupă doar poziția a 17-a a clasamentului, ultima care asigură salvarea de la retrogradare, cu șapte puncte acumulate.