Adrian Mihalcea a reacționat după ce UTA Arad a fost spulberată de Oțelul Galați în etapa 13 din Superliga.
UTA Arad a fost spulberată de Oțelul Galați. Golurile partidei au fost marcate de Pedro Nuno, Andrézinho, Conrado și Paulinho. Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a terminat meciul în 10 oameni.
Ovidiu Popescu a fost eliminat în minutul 45. Adrian Mihalcea a reacționat la finalul partidei și a comentat evoluția echipei sale. Tehnicianul în vârstă de 49 de ani recunoaște că echipa sa a suferit o înfrângere umilitoare.
„Multe nu sunt de spus. E o înfrângere umilitoare, practic azi n-a fost decât o echipă pe teren. În momentul când intri și ești temător, nu îți câștigi duelurile, e greu să rezolvi ceva.
E greu de digerat, dar trebuie să mergem înainte. Vom vedea ce trebuie să facem. Din păcate, de la meci la meci pierdem jucători. Acum, alte idei n-aș avea. O să ne regrupăm, trebuie să trecem și peste acest lucru.
Nu este o înfrângere care să ne dărâme și să nu ne mai putem ridica. Dacă avem tărie de caracter și suntem cei care am fost la începutul campionatului, vom reuși. Sincer, la cum am arătat astăzi, e greu de gândit o echipă pentru meciul cu FCSB.
Foarte puține realizări, puțini jucători care s-au ridicat la un nivel bun. Cu siguranță a fost vina mea, nu mă ascund în spatele nimănui. Am luat decizia de a nu-i băga în cantonament și am luat cea mai proastă decizie din viața mea.
Dar, învățăm din ele. Sunt lucruri normale, nu trebuie să stai cu biciul la spatele lor. Am crezut că sunt responsabili și realizează unde sunt. N-au făcut lucrul acesta și vom schimba.
Concluzionând, aș vrea să-mi cer scuze față de oamenii care vin la stadion. Și după umilința asta trăită încă sunt aproape de echipă. Mi-o asum, e înfrângerea mea, dar în același timp voi lua și măsuri”, a declarat Adrian Mihalcea.