Bărbatul a ajuns la sapă de lemn după ce a tocat o avere de 15 milioane de euro. A rupt tăcerea despre problemele sale

Bărbatul a ajuns la sapă de lemn după ce a tocat o avere de 15 milioane de euro. A rupt tăcerea despre problemele sale
SURSA FOTO: instagram.com/bradwiggins/

Bradley Wiggins (45 de ani), campion la ediția din 2012 a Turului Franței și ex-posesor al unei averi de 15 milioane de euro, a ajuns la sapă de lemn.

Bărbatul a rupt tăcerea în presa britanică și a mărturisit că inclusiv fiul lui a fost speriat de situația în care a ajuns. Mai exact, tânărul a crezut că își va găsi tatăl decedat în casă la un moment dat.

Sir Bradley Marc Wiggins s-a confesat presei britanice. Cum și-a cheltuit averea de 15 milioane de euro și prin ce clipe de coșmar a trecut

Bradley Wiggins este unul dintre sportivii de elită ai Marii Britanii, după ce în 2012 a devenit primul reprezentat al Regatului care a izbutit să se impună la Turul Franței.

Performanța i-a adus o faimă extraordinară, mai ales pe plan intern, iar Casa Regală din Marea Britanie i-a oferit titlul de „Sir”.

Totodată, Bradley Wiggins a concurat și la curse de velodrom, iar în 2015 a spulberat recordul orei, după ce a parcurs 54.526 de kilometri pe velodromul Lee Valley Velo Park.

Ex-multiplu campion mondial și olimpic, Wiggins a strâns de-a lungul carierei o avere estimată la 15 milioane de euro, însă în ultimii ani, din cauza mai multor probleme de ordin personal, a pierdut absolut toți banii și a ajuns în pragul unei tragedii.

Mai întâi de toate, divorțul de soția Catherine, alături de care a dat naștere la doi copii, după care dependențele de diverse substanțe, plus câteva investiții neinspirate i-au întors viața lui Sir Bradley Wiggins cu susul în jos.

Discutând cu reporterii britanici despre cât de greu i-a fost să iasă din această pasă neagră, Wiggins a sugerat că nu a fost tocmai departe de luarea unei decizii crunte. El a spus că inclusiv fiul lui a fost speriat de faptul că l-ar putea găsi decedat în casă:

„Au fost momente când fiul meu a crezut că voi fi găsit mort dimineața. Oamenii nu și-ar da seama. Am fost drogat aproape tot timpul mulți ani. Nu există cale de mijloc pentru mine. Nu pot să beau doar un pahar de vin. Dacă beau un pahar de vin, atunci cumpăr droguri. Înclinația mea spre dependență îmi alina durerea cu care trăiam”, s-a confesat Bradley Wiggins, conform britanicilor de la The Observer.

A ajuns pe străzi, după cum a lăsat de înțeles avocatul lui

Despre situația dramatică a lui Bradley Wiggins a vorbit și Alan Sellers, cel care i-a fost avocat. Într-un interviu acordat în urmă cu mai mult timp, acesta a spus că învingătorul de la Turul Franței 2012 și-a pierdut inclusiv casa:

„A pierdut totul, absolut totul. Casa lui, cealaltă casă din Mallorca, economiile şi investiţiile sale… Nu mai are niciun ban. Este foarte trist. Nu ştiu unde a dormit noaptea trecută şi nici nu ştiu unde va dormi la noapte sau mâine. Nu are o adresă permanentă”, spunea avocatul fostului ciclist.

Din fericire, situația lui Wiggins s-a îmbunătățit în ultima perioadă. El și-a lansat autobiografia, intitulată „The Chain”, iar prin postările de pe rețelele de socializare, unde este urmărit de aproape 400.000 de persoane, lasă de înțeles că duce un stil de viață sănătos. Wiggins este mai mereu prezent în sala de fitness și, așa cum era de așteptat, nu a renunțat nici la marea sa pasiune, ciclismul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania