Florin Răducioiu s-a retras de la echipa națională a României în 1996 după Campionatul European din acel an, la numai 26 de ani.
Fostul mare atacant spune acum că regretă foarte tare decizia, având în vedere că ar fi putut deveni cel mai bun marcator din istoria naționalei României.
Florin Răducioiu a debutat la echipa națională a României în 1990, iar până la retragerea sa în 1996 a reușit să înscrie 21 de goluri în 40 de meciuri, o statistică cu adevărat impresionantă.
Totuși, la Campionatul European din 1996, România nu a reușit să impresioneze, pierzând toate cele trei meciuri din grupă. Tricolorii au fost atunci învinși de Franța, scor 0-1, de Bulgaria, 0-1, și de Spania, scor 1-2.
Interesant este că Răducioiu a înscris singurul gol de la acel turneu, însă imediat după încheierea sa avea să-și dea demisia.
Motivul? Fostul mare internațional era dezamăgit de faptul că pierduse locul de titular, iar relația sa cu anumite persoane din interiorul Federației nu mai era deloc una bună.
Astfel, din orgoliu, Răducioiu a luat decizia de a nu mai veni la echipa națională, deși avea doar 26 de ani. Privind în perspectivă, fostul atacant spune acum că regretă hotărârea luată atunci, mai ales că avea posibilitatea să devină cel mai bun marcator din istoria României.
Gică Hagi și Adrian Mutu împart acest statut acum, fiecare dintre ei reușind să înscrie de 35 de ori în tricoul naționalei.
„(De ce te-ai retras atât de devreme?) Din încăpățânare, din orgoliu, după o ceartă cu niște oameni din interior. Am zis: ‘La revedere, nu mai vreau să joc’.
Pierdusem locul de titular, nu voiam ca suporterii să-și aducă aminte de Răducioiu…. Nu voiam să-mi arăt declinul, după acei șase ani foarte buni pe care i-am avut.
Nu voiam să mă așez pe banca de rezerve. Venea noul val, Adi (n.r. Ilie) cu Vio Moldovan. Mă certasem și cu cineva din Federația, am vorbit și cu soția, ea mă certa tot timpul, că nu lupt. Și avea dreptate. Trebuia să lupt să-mi recâștig tricoul. Îmi pare rău acum. Mai puteam să joc.
Aș fi vrut să devin eu cel mai bun marcator (n.r. din istoria naționalei). De ce Hagi sau Adrian Mutu? Voiam să-i depășesc, dar am avut și eu nebuniile mele”, a declarat Florin Răducioiu pentru Hey Football TV.