Dinamo este pe ultimul loc în Liga Campionilor la handbal masculin, cu cinci înfrângeri consecutive, însă lupta pentru calificare nu este nici pe departe încheiată pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”, pregătită din acest sezon de Paulo Pereira.
Cum șase dintre cele opt echipe trec mai departe, Dinamo poate intra în cursă săptămâna viitoare, în cazul în care o bate pe Kielce la București. Dacă polonezii câștigă în România, atunci Dinamo mai rămâne doar cu șanse matematice să avanseze în competiție.
Spre deosebire de sezonul trecut, atunci când a avut și o grupă mai accesibilă, din moment ce le-a întâlnit pe Fredericia și Eurofarm, Dinamo a început cu cinci înfrângeri noua aventură din Liga Campionilor. Ultimul eșec a fost cu Aalborg, miercuri seara, danezii reușind să se impună cu scorul de 34-28.
La cum arată grupa și forma echipelor, probabil că nu mai puțin de cinci dintre cele șase formații care trec mai departe se știu deja: acestea sunt Aalborg și Fuchse Berlin (cu cele mai mari șanse să se ducă direct în sferturi), respectiv Nantes, Veszprem și Sporting.
Dinamo se luptă practic pentru locul 6, iar lupta se va da cel mai probabil cu polonezii de la Kielce. Cele două echipe vor fi adversare peste o săptămână, într-o bătălie care se anunță incendiară.
„Asta este acum finala noastră! Dacă o batem pe Kielce, avem șanse mari”, susțin jucătorii lui Dinamo, care s-au întors în jurul prânzului din Danemarca.
Jucătorii lui Dinamo și-au făcut calculele și așteaptă cinci victorii până la finalul fazei grupelor. Ar trebui să fie suficiente pentru a trece mai departe, pentru că patru formații ar urma să se distanțeze în curând.
„Kielce trebuie învinsă în ambele meciuri, dar și Kolstad la București. Mai rămân două victorii care trebuie obținute, dar trebuie să ne lase și arbitrii să jucăm”, susțin dinamoviștii.
Dacă în deplasări lucrurile se anunță complicate, Dinamo speră să câștige două dintre meciurile de la București, cele cu Aalborg, Fuchse Berlin și Nantes. Măcar una dintre aceste formații ar urma să se distanțeze și să fie sigură de unul dintre primele două locuri aproape de finalul fazei grupelor.
Dinamoviștii speră să ia puncte și la Lisabona, mai ales că Sporting a arătat că nu este de speriat la București.
1) Aalborg (8 puncte)
2) Fuchse (8 puncte)
3) Nantes (6 puncte)
4) Veszprem (6 puncte)
5) Sporting (4 puncte)
6) Kielce (2 puncte)
7) Kolstad (2 puncte)
8) Dinamo (0 puncte)
În doar șase zile, Dinamo a avut două deplasări lungi, pentru a juca cu Aalborg și Fuchse, iar campioana a obținut amânarea duelului de la Suceava.
„Ar fi fost practic imposibil ca Dinamo să joace după oboseala care s-a acumulat în ultimele zile. Ar fi fost o altă deplasare lungă! Suceava a fost de acord cu amânarea și era normal să decidă când vrea să joace această restanță, pentru că așa e normal. Partida a fost programată pentru 14 decembrie”, susțin sursele ProSport.
Prin urmare, Dinamo are timp suficient să pregătească din toate punctele de vedere cel mai important meci din acest an, întâlnirea cu Kielce.