Mihai Popescu s-a accidentat grav în partida România – Austria, scor 1-0, în preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor, iar acum acesta a avut parte de o altă veste devastatoare.
Fundașul central de la FCSB urmează să absenteze o perioadă mult mai lungă decât se preconiza, după ce, în ultimul timp, s-a schimbat protocolul recuperării și a duratei de revenire în rupturile de ligamente încrucișate de la genunchi.
Mihai Popescu s-a „rupt” în duelul România – Austria de pe Arena Națională, iar acum are parte de o nouă veste teribilă. Stoperul campioanei a aflat că perioada de recuperare și implicit de absență de pe teren va fi mai lungă decât cea preconizată în primă fază.
Asta după ce, în ultimul timp, protocolul recuperării și a duratei de reîntoarcere pe gazon s-a mărit la cel puțin 9 luni în rupturile de ligamente încrucișate de la genunchi, în ciuda faptului că operația la celebrul chirurg Mariani a decurs perfect, iar programul de recuperare indicat de acesta ar scurta acest „calvar” pentru jucători.
„S-a operat la Roma, la profesorul Mariani, un octogenar, în continuare este o legendă vie a domeniului. E ca Mircea Lucescu, nu cred că se poate opri. A fost «haos» în genunchiul lui.
Ligamentul încrucișat anterior rupt, operația a decurs cu succes. Acum recuperarea deja s-a schimbat mult optica tuturor celor care prognozează când se întorc jucătorii. Înainte erau 5-6 luni, acum e 9 luni, toată lumea vorbește de 9 luni.
Profesorul Mariani recomandă un gen de protocol care te aduce mai aproape, durata absenței e mai scurtă. Americanii spun un an din start”, a spus Mihai Stoica la PrimaSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2FDe-ce-n-a-jucat-Mihai-Popescu.-Gigi-Becali-a-dezvaluit-ce-a-hotarat-%E2%80%9EAsta-e-explicatia-scaled-e1752092387255-1400x812.jpg)
Foto: Sport Pictures
Mihai Popescu, aflat în ultimul an de contract cu FCSB, a bifat 58 de meciuri pentru echipa roș-albastră toate competițiile, după transferul de la Farul Constanța.
Până acum a adunat două titluri de campion, cu Farul și FCSB, două Supercupe, cu Voluntari și FCSB, dar și o Cupă a Ligii, cu Dinamo.
În cariera sa a jucat la Sporting Pitești, ACS Berceni, Dunărea Călărași, Dinamo, Voluntari, St. Mirren, Hearts, Hamilton, Farul și FCSB.