Gigi Becali a ajuns la pelerinajul de zeci de mii de oameni de la Iaşi. Cum a fost primit miliardarul la moaştele Sfintei Parascheva

Cristian Hitruc
Gigi Becali a ajuns la pelerinajul de zeci de mii de oameni de la Iaşi. Cum a fost primit miliardarul la moaştele Sfintei Parascheva
SURSĂ FOTO: Tele M Iași

Gigi Becali a ajuns și în acest an la pelerinajul de la Iași, la care participă zeci de mii de oameni. Miliardarul a participat la slujba organizată cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în centrul orașului.

Îmbrăcat complet în negru, latifundiarul din Pipera a fost observat imediat de către ceilalți credincioși, care au mers în preajma lui pentru a-i adresa câteva gânduri sau pentru a face o fotografie.

Gigi Becali, prezent la pelerinajul de la Iași

În fiecare an, în perioada 8 – 14 octombrie, la Iași are loc cel mai mare pelerinaj religios de la noi din țară. Zeci de mii de persoane ajung în capitala Moldovei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Așa cum a obișnuit, Gigi Becali și-a făcut și el apariția în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru a participa la slujba religioasă organizată cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Îmbrăcat într-o ținută complet neagră, cu fes pe cap, latifundiarul din Pipera, care a fost surprins de către jurnaliștii de la Tele M Iași, a atras privirile credincioșilor veniți în centrul Iașului. Foarte multe persoane au mers la patronul FCSB pentru a-i adresa câteva gânduri și pentru a face fotografii împreună cu el. Gigi Becali este cunoscut pentru faptele caritabile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, ajutând foarte multe familii de la noi din țară. Totodată, omul de afaceri este și un credincios convins.

Câți pelerini s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Astăzi, 14 octombrie 2025, este celebrat Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar acest lucru reprezintă punctul culminant al pelerinajului de la Iași. Până la ora redactării acestui articol, peste 170.000 de persoane au trecut pe la racla așezată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Totodată, nu mai puțin de 18.000 de oameni așteaptă la rând, pentru a ajuns să se roage la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La slujba religioasă care a avut loc în această dimineață, pe pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Iași, au asistat peste 32.000 de credincioși, veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate.

De pe 8 octombrie și până în prezent, nu mai puțin de 426 de pelerini au întâmpinat probleme medicale și au avut nevoie de ajutor. Dintre aceștia, 32 au fost transportați la spital, pentru a primi îngrijiri de specialitate și pentru a fi supuși unor investigații mai amănunțite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Descoperire care ar putea rescrie istoria Egiptului antic: morminte de 5.000 de ani dezvăluie secretele construcției piramidelor
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro