A câștigat o mașină Dacia Logan după ce România a învins-o pe Austria. Cine i-a făcut-o cadou

Gigi Grigorescu
A câștigat o mașină Dacia Logan după ce România a învins-o pe Austria. Cine i-a făcut-o cadou
MEDIAFAX FOTO

Victoria României cu 1-0 în fața Austriei, în preliminariile CM 2026, a fost motivul pentru care un suporter al „tricolorilor” a primit cadou o mașină.

Naționala de fotbal a României a învins Austria cu 1-0, iar youtuberul Zbîr și-a ținut promisiunea făcută unui șofer de ride sharing.

Cum a reușit un suporter al României să câștige o Dacia Logan

Andrei Zbir, un cunoscut youtuber român, s-a dus la Arena Națională pentru a vedea meciul România – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, apelând la serviciile unei companii de ride sharing.

Din vorbă în vorbă, el i-a spus șoferului că îi va face cadou o mașină Dacia Logan dacă România învinge. Iar golul marcat de Ghiță, cu capul, în minutul 90+4, după centrarea senzațională a lui Ianis Hagi, l-a făcut să se țină de cuvânt.

„Am urcat în mașină și am dat de un șofer de origine turcă. Mi-a zis că este din Turcia și că ține cu România de când juca Hagi la ei în țară. M-am gândit că e un moment bun să îi fac cadou, o mașina românească, fabricată în România. I-am propus o înțelegere.

Dacă România câștigă în meciul cu Austria, îi dau cadou o Dacia Logan. Și a avut noroc. România a câștigat, iar după terminarea meciului ne-am dus direct la el acasă să-i înmânăm premiul”, a spus Zbîr.

„Nu e vorba doar despre o mașină, ci de cât de frumos este să ne bucurăm împreună de reușitele românilor”, a mai menționat vlogerrul, potrivit Fanatik.

Imediat după fluierul final, Zbîr, un tânăr influencer și antreprenor din România, care derulează campanii motivaționale, s-a întâlnit cu șoferul și i-a oferit cheile unei Dacia Logan.

Discursul superb al lui Mircea Lucescu de la finalul partidei

La finalul partidei, tricolorii aflați pe banca de rezerve au dat năvală pe gazon pentru a-și felicita și îmbrățișa colegii. Mircea Lucescu s-a integrat și el în bucuria generală. Ulterior, jucătorii s-au dus în vestiar și au continuat sărbătoarea, dar au tăcut instantaneu când și-a făcut apariția selecționerul.

„O echipă de băieți inteligenți! Ați jucat cu o inteligență extraordinară! Tehnică, fizic, dar inteligența ați pus-o în teren! Nu am văzut de mult timp o echipă care să domine așa, ca ăștia să nu aibă nici măcar o ocazie. Ați închis tot! Contraatacuri senzaționale! A venit golul când trebuia, putea să vină și mai devreme! Bravo vouă, vă felicit!”, a spus Mircea Lucescu, în timpul discursului pe care l-a ținut în vestiarul „tricolorilor”.

„Dragomir, Marius Marin, Ianis, foarte bine. Ianis și-a luat rolul de căpitan în serios, a fost inteligent, a luptat cu adversarul, ca un adevărat căpitan. Sunt fericit, apărarea a fost perfectă, portarul a fost calm, liniștit, a știu să construiască. Bîrligea a făcut o demonstrație de forță în atac, în raport cu adversarii”, a mai spus el, pentru Antena 1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]