Cum a reacționat Gică Hagi după golul creat de fiul său, Ianis, și de fostul său căpitan, Virgil Ghiță, în România – Austria!

Cristian Hitruc
SURSĂ: Sportpictures 12.10.2025

România a învins-o pe Austria pe Arena Națională din București, grație golului înscris în minutul 90+5, iar Gică Hagi, aflat în tribunele Arenei Naționale din București, a savurat din plin reușita „tricolorilor”.

Golul care i-a adus României toate cele trei puncte a fost creat de către Ianis Hagi, cel care a centrat perfect pentru Virgil Ghiță, care a înscris cu o lovitură imparabilă de cap.

Gică Hagi, extrem de fericit după golul României

România a reușit să se impună în fața Austriei, scor 1-0, într-o partidă disputată pe Arena Națională din București, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Victoria „tricolorilor” lui Mircea Lucescu a venit pe final de meci, mai exact în minutul 90+5. Atunci, Ianis Hagi a trimis o centrare perfectă în interiorul careului, care l-a găsit pe Virgil Ghiță. Intrat în teren în repriza secundă, după accidentarea lui Mihai Popescu, acesta nu a iertat și a trimis mingea în poarta Austriei cu o lovitură de cap imparabilă. Astfel, România a obținut toate cele trei puncte din această dispută și speră, în continuare, la o calificare la Cupa Mondială 2026.

În tribunele Arenei Naționale din București s-a aflat, ca de fiecare dată, și Gică Hagi. Acesta a savurat din plin reușita echipei lui Mircea Lucescu și nu și-a putut stăpâni bucuria în momentul în care a văzut că mingea trimisă de Virgil Popescu s-a oprit în poarta Austriei. Imediat după gol, camerele de filmat s-au mutat pe „Rege”, iar acest a fost surprins în timp ce s-a ridicat în picioare și i-a aplaudat pe „tricolori”. Totodată, fericirea era vizibilă pe chipul fostului mare fotbalist, care zâmbea larg și se bucura ca un adevărat fan al echipei naționale a României.

Ianis Hagi, din nou decisiv

Ianis Hagi a revenit la echipa națională după ce a semnat un contract cu turcii de la Alanyaspor. Mai mult de atât, Mircea Lucescu l-a titularizat atât în partida cu Moldova, cât și în cea cu Austria. Totodată, fiul lui Gică Hagi a primit și banderola de căpitan și l-a răsplătit din plin pe Mircea Lucescu.

După ce a marcat în poarta Moldovei, Ianis Hagi a centrat decisiv la golul înscris de Virgil Ghiță în partida cu Austria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]