Acasa » Campionatul Mondial 2026 » A fost măcel, cu Haaland pe post de killer, dar atacantul lui City s-a și făcut de râs

A fost măcel, cu Haaland pe post de killer, dar atacantul lui City s-a și făcut de râs

Răzvan Lunga
A fost măcel, cu Haaland pe post de killer, dar atacantul lui City s-a și făcut de râs
Sursă foto: Profimedia, 11.10.2025

Erling Haaland a fost înger și demon în meciul Norvegia – Israel din preliminariile Cupei Mondiale.

Atacantul lui Manchester City a marcat trei goluri în poarta lui Daniel Peretz, însă a irosit două lovituri de la 11 metri.

Erling Haaland, hat-trick și două penalty-uri irosite în Norvegia – Israel 5-0

Norvegia a spulberat-o pe Israel în preliminariile Cupei Mondiale. Naționala lui Ståle Solbakken s-a impus cu 5-0 pe Ullevaal Stadion din Oslo. Nordicii au primit un penalty la scurt timp după startul partidei.

Dan Biton l-a faultat pe Patrick Berg în careu, iar centralul Szymon Marciniak a dictat lovitură de la 11 metri pentru Norvegia. Daniel Peretz a reușit să respingă penalty-ul executat de Erling Haaland.

Portarul Israelului nu a avut un picior pe linie în timpul execuției, astfel că penalty-ul s-a repetat. Atacantul lui Manchester City a schimbat colțul, însă nu a reușit să-l învingă pe Peretz nici din a doua încercare.

Fotbalistul lui Pep Guardiola s-a revanșat ulterior și a marcat trei goluri în poarta Israelului. Naționala lui Ran Ben Shimon și-a dat două autogoluri la Oslo: semnate de Anan Khalaili și Idan Nachmias.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de ESPN FC (@espnfc)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]