Mihai Pintilii a avut un discurs dur la adresa „tricolorilor” după victoria chinuită în fața reprezentativei Moldovei.
Sub comanda lui Mircea Lucescu, naționala României a bifat o nouă partidă modestă în fața unui adversar care nu ar fi trebuit să pună deloc probleme. Selecționerul a preferat să menajeze titularii de la meciul cu Austria și a testat noi jucători pe care să îi aducă în angrenajul echipei. Mihai Pintilii s-a arătat dezamăgit de atitudinea jucătorilor români și a avut o reacție dură la adresa „tricolorilor”.
„Tricolorii” au bifat ultimul meci de test înaintea duelului cu Austria. Selecționerul a decis să mizeze pe fotbaliști care nu au evolut în ultima vreme pentru echipa națională. Louis Munteanu a deblocat tabela după doar 12 minute de joc. În minutul 38, Ionuț Radu a ieșit greșit la o centrare și și-a trimis mingea în propria poartă. Ianis Hagi a readus gazdele în avantaj pe finalul primei reprize. După revenirea de la cabine, scorul a rămas neschimbat, chiar dacă gazdele au mai avut câteva ocazii importante de a marca.
Mihai Pintilii a analizat jocul „tricolorilor” și s-a arătat dezamăgit de atitudinea acestora. Fostul internațional român a precizat că la națională jucătorii ar trebui să dea totul pe teren, dar acest lucru nu se mai întâmplă de ceva vreme.
„Au văzut că au dat gol repede, în mintea jucătorului român intervine relaxarea, când ei trebuiau să accelereze, să înscrie mai multe goluri. Sunt puţin dezamăgit de atitudine.
Când vii la echipa naţională trebuie să dai totul, eu aici sufăr, sufăr cel mai mult. Trebuie să ai inimă, pentru oamenii care vin la stadion, pentru noi în general, ar trebui să vedem că vreţi, şi aşa nu aş avea nimic de reproşat. Unii au fost debutanţi, pentru ei probabil e ultima şansă.”, a declarat Mihai Pintilii, pentru Prima TV.
Duminică seară, România se va duela cu liderul grupei H, Austria. E un meci de totul sau nimic, în special pentru locul 2. Doar primul loc obține biletele pentru turneul final din SUA, Mexic și Canada, dar diferența de 8 puncte este imposibil de recuperat.
România mai poate spera la locul 2, ocupat de Bosnia. Poziția secundă asigură un loc mai bun în urna pentru tragerea la sorți de la baraj, acolo unde naționala e calificată în proporție de 99%. Un eșec în meciul de duminică le spulberă „tricolorilor” și șansele la locul secund, dar chiar și așa, câștigarea grupei de Nations League oferă posibilitatea disputării barajului, ultima șansă a românilor de a merge la Campionatul Mondial.