Gata! Dorinel Munteanu și-a anunț revenirea în fotbal, la 6 luni de când a rămas șomer

Florentin Dincă
Gata! Dorinel Munteanu și-a anunț revenirea în fotbal, la 6 luni de când a rămas șomer
Foto: Sport Pictures

Dat afară în urmă cu 6 luni de pe banca tehnică a echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, Dorinel Munteanu și-a anunțat revenirea în fotbal.

Antrenorul susține că aventura de la echipa patronată de Laszlo Dioszegi a fost o eroare, iar acum e gata să se reîntoarcă în iarbă.

Dorinel Munteanu e gata să revină, la jumătate de an distanță după ce a fost pus pe liber de Sepsi

Fostul mare internațional Dorinel Munteanu și-a anunțat revenirea pe banca tehnică, după jumătate de an în care a stat șomer, în urma despărțirii de Sepsi Sfântu Gheorghe, pe când echipa se lupta pentru evitarea retrogrădării în liga secundă.

Acum, antrenorul dezvăluie că aventura de la echipa ciucană a fost o greșeală, dar, gata, vrea să se reîntoarcă în iarbă. Asta după ce, adaugă el, a purtat mai multe negocieri în ultimul timp, dar nu a fost convins până la urmă să semneze, nefiind convins sută la sută de proiectul propus.

Nu este o perioadă fericită pentru un antrenor fără echipă, dar ce să facem, asta e viața. Tot timpul sunt pregătit să revin, dar sunt câteva lucruri la care țin foarte mult legat de colaborarea cu următorul club. Vor fi discuții pe care le voi avea cu oamenii de acolo.

Perioada de la Sepsi e trecută, am recunoscut că a fost o greșeală. Viața merge înainte, nu sunt primul antrenor demis după patru etape. E un capitol închis pentru mine”, a spus Munteanu, conform Sport Total FM.

Foto: SPORT PICTURES

Monitorizat de CFR Cluj și Petrolul Ploiești

Dorinel Munteanu a fost până de curând în atenția lui CFR Cluj și a Petrolului Ploiești, conform informațiilor ProSport. Găzarii” l-au ales până la urmă pe Eugen Neagoe, iar echipa a reușit să învingă la Mioveni pe FC Argeș și să iasă din pasa proastă din ultimul timp. La fel și CFR Cluj, după victoria cu Hermannstadt, succes care i-a confirmat, cel puțin deocamdată, postul lui Andrea Mandorlini.

Cert este că, Dorinel Munteanu caută o echipă care are o anumită stabilitate financiară și un obiectiv măreț, după ce ani de zile s-a confruntat cu probleme financiare la Oțelul Galați. Probleme din cauza cărora a și ales să plece de la cârma echipei de pe malul Dunării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania