Dennis Politic (25 de ani) a ajuns la FCSB în această vară, însă pare să nu se fi acomodat noului mediu de la campioana României.
Fotbalistul a strâns 15 meciuri pentru FCSB în acest sezon, însă rare au fost momentele când a început ca titular. Cu toate acestea, Dennis Politic continuă să ducă o viață perfectă din punct de vedere alimentar.
Diana, soția lui Dennis Politic, este nutriționist și nu-l lasă deloc pe mijlocaș să dea iama în mâncărurile nesănătoase decât în situații speciale.
„Este foarte bună. Încearcă să mă ajute și ea cât de mult poate. Este și mămică și încearcă să mă ajute când are timp. Îmi gătește și are grijă de mine, chiar sunt binecuvântat.
Iar farfuria are lucrurile de bază. Nu complicăm lucrurile. Proteină, carbohidrați, legume, fructe. Cam astea sunt. Ocazional, și o prăjitură, după meciuri. Mâncare preferată? Îmi place foarte mult vita. Vita cu piure de trufe sau cu cartofi prăjiți.
Eu nu gătesc. Am gătit cât am fost singur în Italia, câteva luni. Doar lucruri de bază: paste sau orez cu pui. Minimum necesar ca să trăiesc”, a declarat Dennis Politic.
Fotbalistul de la FCSB a povestit într-un interviu pentru Sport Content eAD cum și-a cunoscut soția: „Noi ne-am cunoscut pe Instagram, prin prieteni comuni. Cum eu sunt de părere că bărbatul trebuie să facă primul pas, eu am băgat-o în seamă. Atunci jucam în Anglia și am zburat după câteva meciuri să o tot văd. Apoi a venit și ea în Anglia, mi-a întâlnit părinții, și așa a început o relație frumoasă. Suntem de 6 ani împreună, avem și o fetiță.
Mie îmi oferă foarte multă stabilitate. Mă simt foarte liniștit, am toată încrederea în ea, iar ea în mine. Abia aștept să ajung acasă după meciuri, după antrenamente, să fiu acasă alături de fetele mele”.