Acasa » Fotbal Extern » Italienii sunt la picioarele lui Chivu: „Inter, frumoasă şi cinică”

Italienii sunt la picioarele lui Chivu: „Inter, frumoasă şi cinică”

Italienii sunt la picioarele lui Chivu: „Inter, frumoasă şi cinică”
FOTO: Profimedia 4 oct 2025

Presa din Italia l-a ovaționat pe Cristi Chivu după ce Inter Milano a obținut a cincea victorie consecutivă.

Elevii lui Cristi Chivu au făcut spectacol pe teren propriu împotriva lui Cremonese, 4-1. Victoria răsunătoare i-a făcut pe italieni să adreseze doar cuvinte de laudă la adresa lui Cristi Chivu.

Cristi Chivu i-a convins pe italieni: „A sosit mult așteptatul moment”

Inter Milano a avut un început dificil de sezon, iar după înfrângerile cu Udinese și Juventus, presa din Peninsulă l-a făcut praf pe tehnicianul român, aflat abia la al doilea sezon ca antrenor la seniori. Cristi Chivu le-a dat peste nas contestatarilor cu rezultate foarte bune și cu un joc solid așa cum își doreau și fanii să vadă.

Lautaro Martinez a deschis scorul după doar șase minute de joc. Pe finalul primei reprize, Bonny și-a trecut numele pe lista marcatorilor, după ce a pasat decisiv la primul gol. În partea secundă Dimarco și Barella au securizat avantajul gazdelor, iar Bonazzoli a marcat golul de onoare al oaspeților.

Italienii au notat imediat după meci că „Inter se dovedește a fi frumoasă și cinică” și se întreabă dacă „Chivu a găsit cheia succesului” la gruparea „nerazzurilor”.

„În primele săptămâni de la venirea lui Chivu, cea mai frecventă critică a fost că Inter crează mult, dar nu finalizează. A avut ocazii numeroase, dar nu au fost și multe reușite din etapa a doua a sezonului. Și prea des, a existat riscul de a suferi reveniri evitabile (n.r. meciul cu Juventus). Împotriva lui Cremonese a sosit mult așteptatul moment: pressing înalt, tempo ridicat, controlul jocului și precizie maximă în fața porții.

Noua direcție a tehnicianului pare să fie în plină desfășurare, Inter devenind din ce în ce mai mult echipa lui Cristi Chivu. Nerazzurii au găsit echilibrul, fluiditatea în tranziții și o gestionare mai matură a jocului. Atacanții s-au deblocat, mijlocașul a dominat în intensitate și idei, iar apărarea nu a avut niciodată probleme: mixul perfect pentru a transforma o echipă bună într-o mașinărie câștigătoare.”, a notat TMW. 

Nota 7 pentru Cristi Chivu la meciul în care a dominat total jocul

Italienii nu doar că l-au lăudat, dar i-au acordat o notă mare lui Cristi Chivu pentru modul în care a tratat jocul de la Milano. Grație acestui succes, Inter a urcat pe locul 4, cel puțin temporar, dar jocul strălucit arătat de elevii românului le dau mari speranțe fanilor că Inter va reuși un sezon peste așteptări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]