Acasa » Fotbal Intern » Fostul fotbalist român a ajuns agent de pază în aeroport. „Am început o viață nouă”

Fostul fotbalist român a ajuns agent de pază în aeroport. „Am început o viață nouă”

Fostul fotbalist român a ajuns agent de pază în aeroport. „Am început o viață nouă”
Foto: Instagram cristiandaminuta

Cristian Daminuță, fost junior la Inter și AC Milan, a terminat-o de ceva timp cu fotbalul și s-a angajat ca agent de securitate la Aeroportul din Timișoara.

Ajuns la 35 de ani, ex-mijlocașul susține că aceasta este cea mai bună decizie pe care a luat-o și regretă că nu a făcut mai devreme acest pas, sătul de problemele de care s-a lovit în fotbalul românesc.

Cristian Daminuță, fost jucător de la Inter și AC Milan, s-a angajat ca agent de securitate pe aeroportul din Timișoara

Cristian Daminuță, fost jucător la Poli Timișoara, Inter, AC Milan, Dinamo și Farul Constanța, s-a retras din carieră și surprinde cu noua ocupație. Acesta s-a angajat ca agent de securitate la Aeroportul din Timișoara.

Ex-mijlocașul, care la 35 de ani mai putea evolua în fotbal, se felicită pentru ultima decizie luată și regretă în același timp că nu a schimbat macazul” mai devreme, mâhnit până peste cap de problemele de care s-a tot lovit în fotbalul românesc.

„Sunt agent de securitate la aeroport, am început o viață nouă. Sunt foarte bucuros de drumul pe care l-am ales, ar fi trebuit să fac mai devreme acest pas. Eu sunt un tip direct și nu-mi place să caut alibiuri. Din păcate, în fotbalul din ziua de azi, băieții ăștia au de suferit, mai mult trebuie să ții capul plecat decât să vorbești.

Păcat că, în lipsa creierului, să zic așa, am luat niște decizii greșite. M-am lăsat dus de val, nu am avut oamenii potriviți lângă mine și fiecare și-a văzut interesul. Am avut un parcurs foarte bun la începutul aventurii la Inter. Am avut un aport foarte, foarte ofensiv, am dat în 7 meciuri 4 goluri. Am avut 3 decizii capitale în viață. Prima a fost în momentul în care, după un sezon la Inter Primavera, deja simțeam că pot mai mult. Eram obișnuit din România, unde aveam 40 de meciuri în Liga 2, plus debutul la Poli în Liga 1.

Simțeam că e un pas înapoi, nu din punct de vedere fotbalistic, nivelul era ridicat. Am cerut să mă lase să plec împrumut undeva în Serie B. N-aș mai pleca la drum cu oamenii nepotriviți. În al doilea rând, toți banii pe care i-aș fi câștigat din fotbal i-aș fi investit în mine: preparator fizic, psiholog, nutriționist. Sunt bucuros că am putut să-mi iau o casă”, a declarat Cristian Daminuță, la DigiSport.

Foto: Instagram
cristiandaminuta

Poli, Inter Milano, Viitorul, Irak…

Ex-fotbalistul oferă detalii neștiute despre perioada Poli Timișoara, transferul la Inter Milano, trecerea la rivala AC Milan, revenirea în fotbalul românesc la viitorul și apoi colapsul mutării în Irak. Și în ziua de azi spune că îi pare rău că a ales să plece din curtea lui Gică Hagi, echipă cu care putea deveni campion anul următor, însă mirajul banilor i-a luat mințile.

Eu n-am avut vicii sau chestia să-mi iau mașini. Fiind un tânăr necopt la minte, mai ieșeam în oraș, mai luam o haină, mai mergeam în vacanță, dar nu făceam exces. Nu mi-am bătut joc de bani, pentru că nu erau prea mulți. Eu am fost cel mai păcălit fotbalist din istoria României! M-am transferat la Inter la 18 ani, în ideea în care eram pe radarul multor echipe din Europa. M-am transferat pe 3.000 de euro salariu. În al doilea rând, figuram pe foaia de transfer cu o sumă de un milion și câteva sute de mii de euro. Trecerea de la Inter la AC Milan am făcut-o de la 3.000 la 6.000 de euro, iar magazionerul avea 10.000. În primul rând, trecerea s-a făcut de pe o zi pe alta.

Felul meu de a fi a fost mereu deschis. Am cochetat cu prima echipă a lui Poli la 14 ani. Aveam colegi ca Moldovan, Contra, Ovidiu Petre. În România, imediat ți se pune etichetă. Greu mai scapi de ea, nu ți se mai dă șansa să demonstrezi pe teren. În perioada aceea nu consumam alcool, eu eram un puști. Ieșeam și eu, ca oricare dintre sutele de fotbaliști, iar a doua zi doar eu apăream în tabloide.

Am avut 2 sezoane fantastice sub comanda domnului Hagi. Mie îmi expira contractul cu Milan, iar la Viitorul erau salarii foarte mici atunci. Tănase și Benzar aveau salarii de câteva sute de euro. Eu mă gândeam că pot obține câteva mii. Atunci mi-a picat oportunitatea de a pleca în Irak și a fost o catastrofă. Dacă rămâneam la Viitorul… Ei în următorul an au ieșit campioni, altfel îți găseai echipă din postura de campion al României”, a concluzionat fostul mijlocaș pentru sursa citată.