Sârbii au aflat că România va plăti 172.000.000 de euro pe noul stadion al lui Dinamo și n-au ezitat

Florentin Dincă
Sârbii au aflat că România va plăti 172.000.000 de euro pe noul stadion al lui Dinamo și n-au ezitat
Foto: Facebook

Jurnaliștii sârbi au aflat că România va plăti 172.000.000 de euro pe noul stadion al lui Dinamo, care va fi ridicat în Ștefan cel Mare.

Demolarea arenei vechi a câinilor” urmează a începe cel târziu pe 15 noiembrie , iar aceasta va dura 6 luni, nu 3 cât era prevăzut inițial.

Sârbii au aflat ce se întâmplă cu noul stadion al lui Dinamo

Presa din Serbia au aflat că statul vecin român va achita 172 de milioane de euro pentru construcția noii arene a lui Dinamo din Ștefan cel Mare. Vechiul stadion al roș-albilor” urmează a fi pus la pământ începând cu 15 noiembrie, cel târziu, iar aceasta nu va dura trei luni, cât era prevăzut inițial, ci șase luni.

Potrivit Companiei Naționale de Investiții, aprobarea proiectului este așteptată la mijlocul acestei luni, iar debutul demolării nu trebuie să depășească 30 de zile calendaristice.

Viitoarea arenă va dispune pe lângă un teren de fotbal top class și de numeroase săli de antrenament pentru diverse sporturi, ca scrimă, box, lupte, atletism, handbal, baschet și volei. Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor a fost anunțat la 25 de luni de la începerea construcției.

Fanii lui Dinamo au primit veștile bune pe care le așteptatu de ani de zile în privința construirii noului stadion Dinamo, în valoare de 172 de milioane de euro.

Lucrările de demolare pot începe după aprobarea proiectului tehnic. Se estimează că acesta va fi aprobat în jurul datei de 15 octombrie 2025. Lucrările pot începe în cel mult 30 de zile calendaristice de la data emiterii acestuia”, a anunțat CNI pentru Observator, citat de sportal.blic.rs.

Mediafax Foto

Guvernul condus de Ilie Bolojan vrea să pună totul pe pauză până pe 1 ianuarie 2027

Executivul condus de Ilie Bolojan a trecut deja la alte măsuri de austeritate, iar acestea lovesc puternic în noile stadioane ale României. În urmă cu două zile, guvernanții au aprobat măsura potrivit căreia arenele noi vor putea fi ridicate numai cu participarea autorităților locale, prin convenții de cofinanțare, în cuantum de 25% din valoarea lucrărilor.

Lucrările deja începute își continuă cursul, în timp ce proiectele noi vor fi puse e pauză până pe 1 ianuarie 2027, în cazul în are nu vor fi finanțate din cuantumul contribuției proprii a beneficiarului.

„Aceste măsuri au ca obiectiv menținerea echilibrului bugetar și asigurarea sustenabilității finanțelor publice, prin reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local”, a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania