Ion Țiriac (86 de ani), poate cel mai de succes afacerist român, susține cu tărie că averea Simonei Halep (34) ar fi fost cel puțin dublă dacă ea ar fi reprezentat Statele Unite ale Americii în circuitul WTA, și nu România.
Miliardarul nu a ascuns adevărul și a transmis răspicat că atleți din SUA, Anglia, Germania, Franța sau Italia au parte de mult mai mult succes financiar doar datorită drapelului sub care evoluează.
Ion Țiriac a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Simonei Halep în circuitul WTA, iar magnatul nu o va uita curând pe sportiva din Constanța, drept dovadă că recent a comparat-o pe Jaqueline Cristian cu ea.
Țiriac a urmărit cu mare atenție parcursul lui Halep din cei aproximativ 16 ani petrecuți în tenisul profesionist și atunci când a fost cazul a sărit public în apărarea ei. Cazul de dopaj în care Simona a fost implicată pe final de carieră este cel mai bun exemplu, deoarece Ion Țiriac a avut multiple ieșiri furibunde în spațiul public și i-a atacat inclusiv pe reprezentanții WADA. De altfel, el chiar i-a sugerat Simonei Halep să ceară 100.000.000 de dolari daune pentru ce a pățit și nu doar 10.000.000 de dolari, așa cum a făcut sportiva din Constanța.
Tot la capitolul sume de bani, Ion Țiriac a fost întrebat de curând și despre veniturile pe care Simona le-a făcut de-a lungul carierei. Doar din competiții, potrivit WTATennis.com, Simona a strâns 40.236.618 dolari. Însă, pe lângă această sumă, foarte frumoasă de altfel și istorică pentru tenisul românesc, Simona a mai avut venituri și din diverse contracte de imagine.
Ion Țiriac a sugerat că Halep nu a excelat la capitolul venituri din afara competițiilor, deoarece a reprezentat România la nivel internațional și imaginea ei nu „a vândut” tocmai bine:
„Aici depinde unde ești născut, da. Domină Statele Unite, Anglia, Germania, Franța, Italia, Spania mai puțin… Sau să fii Federer, să nu fii cetățean al lumii. Dar e greu, trebuie să faci ceea ce face Federer de o viață întreagă”, a declarat Ion Țiriac, potrivit Iamsport.ro.
Ulterior, magnatului i-a fost adresată o întrebare cât se poate de directă, anume dacă „o Halep americancă ar fi câștigat mai mulți bani?”.
La fel de sincer, Ion Țiriac a spus că averea Simonei ar fi fost cel puțin dublă în eventualitatea în care ar fi evoluat sub drapelul SUA în cei 16 ani petrecuți la profesioniști:
„O Halep americană ar fi câștigat dublu. Iar un Năstase american ar fi câștigat, pe vremea aia, când abia apăruseră banii, cel puțin de cinci ori mai mult!”, a completat Ion Țiriac.
Simona Halep a preluat flerul de antreprenor de la Ion Țiriac și nu a ținut zecile de milioane de euro câștigate din tenis în vreun cont din bancă. Sportiva a investi în mai multe businessuri de succes, majoritatea din industria ospitalității. Precis, Halep deține două hoteluri superbe, unul pe litoralul românesc și unul în Brașov.
În plus, fostul lider WTA mai are în portofoliu și câteva proprietăți foarte valoroase din București și, de asemenea, mai investește în alte afaceri.
Recent s-a aflat că Simona Halep vrea să își construiască o cramă în satul Culmea, din județul Constanța, iar în această toamnă îndeplinește pașii birocratici necesari.