E uluitor cum a fost accidentat un jucător de la Dinamo. „E un tip cu mult bun simţ şi i-a fost ruşine să spună”

E uluitor cum a fost accidentat un jucător de la Dinamo. „E un tip cu mult bun simţ şi i-a fost ruşine să spună”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Andrei Nicolescu, acționar și președinte al Consiliului de Administrație al lui Dinamo, a dezvăluit modul uluitor în care a fost accidentat un jucător din lotul lui Zeljko Kopic.

Este vorba despre mijlocașul defensiv Cristian Mihai (21 de ani), care în luna septembrie a fost chemat la lotul naționalei U21 pentru partida cu Kosovo din preliminariile Campionatului European.

La fel ca Borza, Cristian Mihai, de la Dinamo, a fost accidentat în timpul unui masaj de la echipa națională

Cristian Mihai, mijlocaș defensiv care a bifat constant minute pentru Dinamo București în debutul acestui sezon, nu s-a aflat nici măcar în lotul „câinilor” la ultimele trei dispute din campionat, cu Petrolul (3-0), Farul (1-1) și Universitatea Craiova (2-2).

Pus în postura de a oferi detalii despre absența jucătorului, Andrei Nicolescu a făcut o dezvăluire neașteptată. Asemenea lui Andrei Borza, care s-a accidentat la națională în septembrie, Cristian Mihai a picat victimă unui masaj prea dur efectuat de angajații FRF.

Accidentarea lui Andrei Borza a stârnit reacții acide în spațiul public, chiar și din taberele rivale, însă Andrei Nicolescu a fost blând în exprimare și a sugerat că principala vină îi aparține jucătorului din lotul lui Zeljko Kopic. Motivul? Cristian Mihai e un tip prea timid și i-a fost rușine să îi spună maseurului atunci când limita a fost depășită:

„Mihai a fost accidentat la naţionala mică, la masaj. Asta e, învăţăm din asta să fim mai atenţi, de fapt el învaţă din asta, adică să interacţioneze mai atent cu staff-ul. Masajul a fost un pic prea dur. El e un tip cu mult bun simţ şi i-a fost ruşine să spună că simte ceva şi asta este. A fost un masaj prea dur, iar la antrenamentul de după a simţit o contractură spre ruptură. Avea de gradul II când a făcut RMN-ul. Cred că ţine şi de el. Are mult bun simţ şi, fiind la naţională, nu a vrut să deranjeze pe nimeni, dar cumva am stat de vorbă cu el i-am explicat că el îşi simte cel mai bine corpul, iar când anumite lucruri nu sunt în zona în care el e obişnuit… cum trebuie să i se facă procedurile de prevenţie şi de recuperare, atunci să spună, că nu e vreo ruşine. El, acolo, a zis să nu supere pe cineva”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

Cristian Mihai a jucat 75 de minute în disputa România U21 – Kosovo U21 0-0

Pe 5 septembrie, Cristian Mihai a fost titularizat în disputa România U21 – Kosovo U21 0-0, din runda inaugurală a preliminariilor pentru Campionatul European. El a jucat 75 de minute, iar ulterior, după acest meci, a avut loc momentul descris de Andrei Nicolescu mai sus.

Tocmai din acest motiv, fotbalistul lui Dinamo București nu a mai luat parte la victoria „tricolorilor mici” de pe 9 septembrie, scor 2-0 cu San Marino, tot în calificările pentru EURO.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Cristian Mihai este de 900 de mii de euro. El a jucat 6 partide pentru Dinamo în actuala stagiune, după transferul de la UTA din vară, care i-a costat pe „câini” 350 de mii de euro.

În tricoul fostei echipe, Mihai a bifat 67 de apariții, în care s-a făcut remarcat, printre altele, cu un gol și cu o pasă decisivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]