Acasa » Diverse » Primele imagini cu cea mai discretă soție de la FCSB. Apariție rară a lui Elias Charalambous alături de jumătatea lui: a scos-o la cină, îmbrăcat la 4 ace! EXCLUSIV

Primele imagini cu cea mai discretă soție de la FCSB. Apariție rară a lui Elias Charalambous alături de jumătatea lui: a scos-o la cină, îmbrăcat la 4 ace! EXCLUSIV

29 sept. 2025, 16:31, Diverse
Primele imagini cu cea mai discretă soție de la FCSB. Apariție rară a lui Elias Charalambous alături de jumătatea lui: a scos-o la cină, îmbrăcat la 4 ace! EXCLUSIV
Montaj foto ProSport

Elias Charalambous (45 de ani) și-a scos soția la cină în București. Antrenorul de la FCSB s-a îmbrăcat elegant pentru acest moment și s-a relaxat alături de jumătatea sa.

Tehnicianul campioanei României și-a aranjat părul, și-a pus costumul albastru închis pe el și a ieșit la cină, în București, cu soția sa. Chiar dacă telefonul i-a distras atenția în dese rânduri, cipriotul nu și-a scăpat din ochi partenera.

Primele imagini cu cea mai discretă soție de la FCSB. Apariție rară a lui Elias Charalambous alături de jumătatea lui: a scos-o la cină, îmbrăcat la 4 ace!

Elias Charalambous pare să respire ușurat după ce FCSB a debutat cu o victorie în grupa principală din Europa League, 1-0 pe terenul olandezilor de la Go Ahead Eagales. Triumful a venit cum nu se putea mai bine pentru familia Charalambous, care a profitat și a ieșit să se relaxeze în oraș.

Antrenorul de la FCSB are sprijinul necondiționat al familiei, deși doar el locuiește în București, la baza din Berceni. Soția, dar și cei doi copii au fost prezenți în dese rânduri alături de tehnicianul cipriot la meciurile campioanei României.

Ba chiar la finalul sezonului trecut, când se punea în discuție plecarea lui Charalambous de la FCSB, fiul lui Elias a apărut la o conferință de presă și a declarat public că-și dorește ca tatăl său să continue pe banca roș-albaștrilor, lucru care s-a și întâmplat.

Familia lui Elias Charalambous locuiește în Cipru

Andriana Charalambous, fiica antrenorului, are 22 de ani și reprezintă o prezență importantă în viața tehnicianului. Aceasta își croiește un drum frumos în lumea modei, fiind un fotomodel de succes în Cipru.

„Familia este în Cipru, pentru că am trei copii, la vârste diferite, și nu se pot muta toți. Fata e la facultate, băiatul cel mare e la liceu, iar cel mic are doar 10 ani. E dificil să se mute. Soția vine în vizită la fiecare 2-3 săptămâni, iar de fiecare dată când am zile libere merg eu să îi vizitez.

Sigur că mi-e dor de ei. Familia e viața mea, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că am o soție minunată care mă susține în toate deciziile. Fiul meu cel mare joacă în naționala de juniori, iar cel mic îi calcă pe urme. Vom vedea dacă vrea să continue, joacă și tenis, dar la vârsta lui doar se joacă”, a spus Elias Charalambous, pentru We Love Sport.