Victor Pițurcă este în continuare asaltat cu oferte, chiar dacă fostul selecționer al României n-a mai antrenat vreo echipă din 2020, de la despărțirea de Universitatea Craiova.
Valeriu Răchită susține că oferte lansate inițial către Victor Pițurcă ajung apoi la Marius Șumudică, aflat și el în căutarea unei echipe după despărțirea de cei de la Rapid.
Echipele din țările arabe continuă să-l caute pe Victor Pițurcă, asta chiar dacă tehnicianul pare să fi abandonat definitiv cariera de antrenor, având în vedere pauza mare pe care a luat-o.
Fostul mare atacant este sunat des de agenți pentru a merge iar în această zonă a lumii, așa cum a subliniat Valeriu Răchită.
Până acum, Pițurcă a refuzat tot ce a primit. Inclusiv o ofertă de la Damac, formație care apoi s-a orientat către Marius Șumudică. Fostul antrenor al Rapidului este și el liber de contract, refuzând recent o propunere din partea Petrolului, acolo unde a ajuns în cele din urmă Eugen Neagoe.
„Pițurcă este sunat săptămânal de agenți din țările arabe. Dar de la echipe din acestea, Al Orubah, Al Raed sau mai știu eu care. Spunea Șumi că are ofertă de la Damac, echipă unde a fost Contra. Păi înainte de a-l suna pe Șumi, cu o zi înainte l-au sunat pe Victor Pițurcă și a declinat oferta”, a dezvăluit Răchită, pentru ProSport.
Cunoscut drept un tip care nu vrea să-și șifoneze imaginea, Pițurcă vrea să aibă parte de condiții cât mai bune pentru a-și putea atinge obiectivele.
Valeriu Răchită susține că Pițurcă le recomandă și apropiaților să rămână „drepți” și să nu semneze un contract înainte de pune lucrurile la punct cu adevărat.
Cei doi au colaborat la Al-Ittihad, în singura experiență pe care Pițurcă a avut-o în străinătate.
„I-a întrebat (n.n. Pițurcă) ce jucători îmi aduceți, care sunt sumele pentru transferuri. Că nu iese în presă și nu spune asta… dar nouă ne spune și ne învață să rămânem drepți. Cei care am mai rămas drepți, pentru că din păcate și unii dintre colegii mei au cam îndoit coloana vertebrală”, a subliniat Răchită, care merge des la meciurile pe care Petrolul le joacă la Ploiești în Superliga.
„Eram în contact cu o echipă din Golf, dar iată, ce s-a intamplat acum a dat totul peste cap în toată lumea. Nimic nu mai e simplu. Vom vedea, eu sper ca din vară să revin în circuit”, spunea Victor Pițurcă în plină pandemie de COVID-19.