Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cum a dus-o Bogdan Andone pe FC Argeș pe locul 2 în Superliga: „Asta le-am spus la pauză”

Cum a dus-o Bogdan Andone pe FC Argeș pe locul 2 în Superliga: „Asta le-am spus la pauză”

Gigi Grigorescu
26 sept. 2025, 21:24, Superliga
Cum a dus-o Bogdan Andone pe FC Argeș pe locul 2 în Superliga: „Asta le-am spus la pauză”
Sport Pictures

FC Argeș a ajuns pe locul 2 în Superliga, la un singur punct de liderul Universitatea Craiova, iar Bogdan Andone a spus cum a ajuns nou-promovata atât de sus.

Revenită pe prima scenă după o absență de doi ani, FC Argeș a pierdut primele două partide ale sezonului, dar ulterior a adunat 7 victorii și o remiză.

Ce le-a spus Bogdan Andone la pauză jucătorilor lui, iar FC Argeș a ajuns pe locul 2 în Superliga

Golul meciului de la Sibiu a venit în minutul 65. Atacantul brazilian Caio Martins a scăpat singur de la centrul terenului şi, în poziţie de unu la unu cu portarul Căbuz, a finalizat fără niciun fel de emoții.

„Era important să facem un rezultat pozitiv. Chiar dacă jocul nostru nu a fost spectaculos pe faza ofensivă, era foarte important să fim bine organizați. Trebuia să arătăm că nu suntem aici întâmplător. Mă bucur pentru băieți, merită felicitați. Au fost foarte atenți pe parcursul jocului. Până la urmă, munca este răsplătită. Trebuie să muncim la fel.

La pauză am decis că trebuie să fim mai echilibrați și am schimbat sistemul, în oglindă cu al lor. Am marcat, și după cred că am gestionat foarte bine meciul. Ne-am organizat bine.

Cred că astăzi sau ieri am făcut un an de când sunt la echipă. Le-am spus jucătorilor că putem reuși doar prin muncă, prin organizare. Avem o linie a noastră. Cine nu rămâne pe această linie se autoexclude, fără nicio răutate. E singura cale să reușim”, a spus Bogdan Andone, potrivit Digi Sport.

Ce a spus Cristi Tudose despre ratarea transferului la FCSB

După victoria de la Sibiu, echipa din Trivale a ajuns pe poziția secundă în Superliga, cu 22 de puncte, la unul singur de liderul Universitatea Craiova, care la această oră joacă pe teren propriu cu Dinamo. FC Hermannstadt are 10 puncte și este pe locul 11.

„Această victorie ne dă încredere și este o consecință a muncii noastre. Sper s-o ținem la fel în continuare. Contează foarte mult forța grupului, muncim mult la fiecare antrenament și ne dorim să câștigăm cât mai multe meciuri.

Știam că FC Argeș este o echipă serioasă, care vrea să fie cât mai sus. Îmi fac treaba, iar când am venit mi-am dorit ca echipa să joace cât mai bine. Forța de grup mă ajută să fiu mai bun, dar vreau să-mi ajut echipa”, a spus autorul golului.

„Nu cred că mai e surpriză. Se vede munca de la antrenamente, cât de bine pregătim meciurile. Sper să continuăm la fel. În fotbal vedem și la case mai mari că nu te poți acomoda la unele echipe. Fotbaliști mari nu s-au descurcat. Noi ne simțim bine la Pitești și dăm tot ce e mai bun, mai ales pentru suporterii care au venit și azi să ne susțină.

Cu Voluntari, după 9 etape eram sus și nu am terminat bine. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și știu ce spun, chiar dacă asta afirmă toți. Dacă te relaxezi, fotbalul te pedepsește. Echipele te vor privi cu alți ochi”, a transmis Vadim Rață.

„Știam că o să fie un meci greu, Sibiul pasează. Cred că merită un loc mai bun, e o situație mincinoasă, dar mister a pregătit bine meciul. În prima repriză au avut și ei câteva ocazii, au pus presiune pe noi. La pauză am schimbat sistemul și am contracarat atacurile lor.

Nu mă deranjează că nu am ajuns la FCSB. Mă simt bine aici, toată lumea ne iubește, echipa merge bine. Campionatul e lung. Luăm fiecare meci în parte, vrem să adunăm cât mai multe puncte și să fim cât mai sus în clasament”, a punctat și Cristi Tudose.