Derby-ul rundei a 11-a a Superligii se dispută în seara aceasta, de la ora 21.00, pe arena „Ion Oblemenco”, între Universitatea Craiova şi Dinamo. Oltenii sunt lideri, cu 23 de puncte, în timp ce dinamoviştii ocupă locul 3, cu 19 puncte. În Bănie se preconizează o asistenţă de peste 20.000 de spectatori la duelul dintre cele două rivale.
Fundaşul Universităţii Craiova, internaţionalul Vladimir Screciu, spune că echipa sa are nevoie de un succes astăzi pentru a se distanţa în vârful ierarhiei şi pentru a face uitat eşecul din etapa trecută, de la Galaţi. De asemenea, fundaşul de 25 de ani, fiind oltean, ştie foarte bine cât contează în această regiune un succes împotriva lui Dinamo.
Screciu nu simte presiunea luptei la titlu, ci spune că el capătă şi mai mare încredere atunci când se spune că Universitatea Craiova este principala favorită la câştigarea campionatului.
„Ne așteaptă un derby foarte important, toată lumea știe cum o aşteaptă oltenii pe Dinamo. Pentru noi va fi un meci foarte important, având în vedere că nu am reușit etapa trecută să luăm cele trei puncte. Trebuie să ne luăm revanșa în fața suporterilor noștri, dar şi faţă de noi, fiindcă nu ne mai permitem să pierdem punct sau puncte. Faptul că mulți ne acordă prima şansă la titlu nu mă sperie, ci îmi dă încredere mai mare. Pentru mine este un lucru important că lumea ne apreciază pentru ceea ce jucăm, ne dă o doză de încredere, este meritul jucătorilor şi al staff-ului pentru acest lucru. Ne gândim să câștigăm pentru a ne distanța de ei. Urmează o săptămână de foc pentru noi, meciul cu Dinamo, apoi în Conference League, apoi cu FCSB în deplasare, o săptămână foarte importantă pentru noi în care putem să ne distanţăm față de celelalte echipe”, a declarat Vladimir Screciu, într-o conferinţă de presă.
Mirel Rădoi consideră că meciul cu Dinamo este „primul derby adevărat” al acestui sezon pentru Universitatea Craiova, ţinând cont de orgoliile implicate. Rădoi consideră că echipa sa este favorită, prin prisma locului ocupat în clasament şi a faptului că joacă pe teren propriu şi este convins că partida va fi una spectaculoasă.
„Acesta este primul derby adevărat al nostru din acest campionat, unul aşteptat cu nerăbdare de suporteri. Va fi o partidă intensă, sper să nu fie probleme în tribune, lumea şi spectacolul să rămână pe teren, Jucătorii s-au pregătit bine, nu e nevoie de nicio motivaţie suplimentară de la mine, ţinând cont că este vorba de un derby. Va fi un meci spectaculos, cele două echipe sunt pe primele locuri la nivel de posesie, au cele mai multe ocazii din careul de 16 metri, aduc foarte multe centrări şi au multe acţiuni indivuiduale.
Indiferent dacă vom primi sau nu gol, important este să câştigăm. Suntem favoriţi, pentru că jucăm acasă şi că suntem pe primul loc, dar într-un derby se poate întâmpla orice. Dinamo putea să închidă meciul cu Farul din prima repriză, s-au jucat cu ocaziile, s-a distrat cu adversarul, apoi s-a relaxat şi Farul a revenit, ni s-a întâmplat şi nouă asta. Va fi mai greu să luăm cele 3 puncte, fiindcă toate echipele cu care vom juca în momentul în care vom fi lideri vor fi mai motivate, e normal, dar asta trebuie să ne întărească şi pe noi şi să ne motiveze în plus.
Probleme mari de lot nu avem, inclusiv Stevanovic şi Mogoş se antrenează cu noi. Dacă aud pe cineva că vorbeşte de meciul din Polonia, nu va mai face parte din lot, pleacă acasă şi petrece timpul cu familia, fiindcă pentru noi cel mai important meci este cel cu Dinamo, nu doar pentru echipă, ci şi pentru suporteri, şi pe acesta ne concentrăm sută la sută. Îi va costa pe cei care se gândesc la altceva decât la partida cu Dinamo. Nu e important ce fac celelalte echipe, e important jocul nostru şi numărul de puncte acum, nu putem vorbi de titlu după 10 etape, când noi avem doar jumătate din punctele cu care te califici în playoff”, a declarat Mirel Rădoi, într-o conferinţă de presă.