Gigi Becali a intrat în direct imediat după victoria din UEFA Europa League cu Go Ahead Eagles, scor 1-0 pentru FCSB.
FCSB se pregătește acum pentru meciul de campionat cu Oțelul, programat duminică, 28 septembrie, pe teren propriu.
În stilul său caracteristic, patronul celor de la FCSB a anunțat deja ce ce fotbaliști va juca în meciul cu Oțelul, dezvăluind astfel o parte din strategia pentru acel joc.
Interesant este că finanțatorul campionilor vrea să continue tactica cu Daniel Bîrligea extremă, asta pentru a-l putea folosi și pe Mamadou Thiam, fotbalist transferat de la U Cluj.
De asemenea, Gigi Becali a precizat faptul că Pantea și Radunovic vor fi, cel mai probabil, titulari și ei.
„Echipa cu Oțelul va fi cu Tănase și Bîrligea titulari. Vor rămâne și alții, dacă sunt odihniți. Probabil că va juca Pantea, că de asta l-am ținut. Radunovic o să intre, probabil. E refăcut, zice că poate”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Dacă FCSB are mari probleme în campionat, acolo unde a aduntat doar 7 puncte în 10 etape, situația stă diferit în cupele europene. La debutul în noul sezon, FCSB a reușit să câștige în deplasare, în Olanda, cu Go Ahead Eagles, scor 1-0.
După meci, Darius Olaru a tras concluziile și a recunoscut că echipa avea mare nevoie de un succes pentru a câștiga din nou încredere, în contextul situației delicate din campionat.
Liderul campioanei e convins că acum situația se va îmbunătăți, mai ales că vestiarul este unul foarte unit, în ciuda eșecurilor suferite în Superliga României.
„Mă bucur că într-un final am reușit să câștigăm. Ne-am dorit mult să începem cu dreptul această campanie și ne bucurăm că am reușit.Noi știm ce vestiar avem. Știm că suntem uniți. Am analizat această echipă, știam că are o posesie bună. Îi mulțumim și lui Fane, ne-a salvat.
După părerea mea cred că avem meciuri mai dificle. Eu mă gândesc la meciul de duminică.
Sper să adunăm puncte și în campionat. Știm că fanii vin cam peste tot, îi simțim aproape.
Muncim în fiecare zi pentru a le face pe plac. N-am vrut să pierdem atâtea meciuri, dar sperăm ca pe viitor să le facem pe plac și să obținem mai multe victorii”, a declarat Darius Olaru, la DigiSport.