Simona Halep vrea în continuare să-și facă dreptate în instanță pentru problemele avute în cazul dopării sale cu roxadustat.
Deși s-a retras din tenis încă din februarie, fosta mare jucătoare de tenis vrea să obțină încă o victorie, de această dată în instanță.
Suspendată pentru dopaj între 2022 și 2024, Simona Halep se află încă în conflict deschis cu Quantum Nutrition, compania care a produs suplimentul alimentar care a dus, din păcate, la suspendarea sa și la stricarea imaginii sale.
Simona Halep luptă în continuare pentru ca adevărul să iasă la iveală. Campioana noastră, care s-a retras din activitate în luna februarie a acestui an, nu a avut parte de finalul de carieră pe care și l-ar fi dorit.
Suspendată inițial pentru patru ani după un test pozitiv la roxadustat, în urma US Open 2022, fosta lideră mondială a reușit să obțină, la începutul anului 2024, reducerea sancțiunii la nouă luni, ceea ce i-a permis să revină în competiție mult mai repede decât trebuia inițial.
Din păcate însă, accidentările și forma arătată au făcut-o pe marea campioană să renunțe definitiv la cariera în tenis în februarie 2025, după eșecul cu Lucia Bronzetti, de la Transylvania Open.
Rămâne însă dorința arzătoare de a-și lua revanșa față de problematica firmă canadiană Quantum Nutrition. Iată ce scrie presa din Franța despre acest subiect:
„Cu toate acestea, fostul număr 1 mondial nu renunță în procesul intentat companiei canadiene Quantum Nutrition și speră să își faca dreptatea în instanță.
Halep a susținut constant că nu a consumat niciodată substanțe interzise de Agenția Mondială Antidoping (WADA), iar responsabilitatea aparține companiei Quantum Nutrition, care, din neglijență, a pus pe piață un produs considerat legal de către autoritățile nord-americane.
Astfel, în urmă cu câteva luni, Halep a intentat un proces împotriva Quantum Nutrition, solicitând despăgubiri în valoare de 10 milioane de dolari. Avocații sportivei au contraatacat recent, cerând companiei să aducă noi dovezi în instanță. Este prima declarație oficială a echipei de avocați de la începutul procesului”, au scris cei de la Tennis Temple.
Simona Halep se descurcă excelent după ce s-a retras oficial din tenis, contrar a ceea ce au scris unii jurnliști din Statele Unite ale Americii.
Recent, aceștia au vorbit despre fosta mare jucătoare de tenis și au precizat că are mari probleme de adaptare la noua viață, după retragerea oficială din tenis care a avut loc în februarie 2025.
Totuși, situația stă cu totul și cu totul diferit. Simona tocmai a decis să investească în domeniul viticulturii și are o nouă afacere importantă.
Surprinzător sau nu, ea vrea să construiască o cramă în satul Culmea, din județul Constanța. Documentele necesare pentru începerea proiectului au fost deja depuse, iar Protecția Mediului din Constanța și-a dat acordul, potrivit money.ro.
Simona spune că această inițiativă este „bucuria tatălui ei”, semn că noua afacere are și o valoare sentimentală pentru familia Halep, tatăl ei Stere fiind un mare fan al acestui proiect.
Pe lângă viitoarea cramă, Simona mai are investiții și în domeniul imobiliar și în turism, fiind cu adevărat un om de succes și în domeniul antreprenoriatului.