Și-a rupt piciorul, a avut 12 luni cu dureri groaznice, apoi a ajuns în Ligue 1! Povestea stelistului care a crezut în vis. EXCLUSIV

Daniel Nazare

Marius Baciu (50 de ani) este azi managerul academiei Daco Getica, însă cariera de fotbalist la Steaua a fost una cu multe momente grele, nu numai titluri și performanțe europene.

În 1998 a fost la un pas să se lase de fotbal după o accidentare groaznică după o banală contră la minge într-un meci de cupele europene.

Marius Baciu vorbește despre cea mai grea accidentare din carieră

La capătul a 12 luni de recuperare a revenit, iar în 4 ani a făcut pasul către OSC Lille, Ligue 1, unde a evoluat două sezoane sub comanda cunoscutului antrenor Claude Puel.

„Am avut un moment care m-am speriat pur și simplu. Jucam la Steaua. După primul an mi-am rupt piciorul cu Bastia aici acasă, într-un meci de cupele europene.

Prima oară s-a zis că e că era fisură, că e entorsă, nu puteam să calc. Dar șase luni de zile am crezut că nu mai pot. Și n-am crezut că mai pot să joc fotbal la durerile pe care le-am avut. M-a durut foarte, foarte tare.

Vreo șase luni am avut niște dureri incredibile. Și recuperarea nu a fost în regulă pentru că n-am fost diagnosticat cum trebuie.

Am avut piciorul în ghips, mi l-a dat jos după ceva timp. O contră, nu pot să știu, o contră. Eu am încercat să blochez un șut la poartă. Trecea timpul și vedeam că nu revin. Am pierdut Campionatul European Under 21 atunci.

Ce face azi Marius Baciu?

Eram în lotul primei reprezentative. Under 21 și eram și în lotul mare. A echipei mari naționale. Am pierdut și lotul mare atunci la Mondialul din Franța. După aia am revenit ușor. Un an de zile am avut o iarăși foarte bună. Am câștigat campionatul cu Steaua.

Am fost căpitan de echipă. Și a urmat transferul meu în Ligue 1. Tot ce se întâmplă astăzi în jurul nostru, sau pentru mine, mi-a deschis, într-un fel, mintea.

Și tot ce fac eu astăzi, cu atât de mare plăcere, chiar dacă sunt posesor de licență Pro și am antrenat în țară și în străinătate, nu mai pot să mă despart de proiectul ăsta, academia Daco Getica, foarte ușor.

  • UN INTERVIU AMPLU CU MARIUS BACIU PUTEȚI VIZIONA MAI JOS

Pentru că am avut oferte să antrenez în liga a doua. Nu mă mai interesează. Deci, pur și simplu, nu mă mai interesează să antrenez în liga a doua. Am avut o discuție două și în Liga 1. N-am considerat-o interesantă.

Am avut oferte să mă întorc, chiar așa, în Arabia Saudită, în liga secundă și nu m-a interesat pentru că sunt prins foarte, foarte focusat pe proiectul ăsta”, a declarat Marius Baciu pentru ProSport.

Mi-am îndeplinit visul de a juca în Top 5 campionate. Dar drumul n-a fost deloc ușor. Totul înseamnă muncă și sacrificii
Marius Baciu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania