Simona Halep a avut un mesaj special pentru Sorana Cîrstea, sportiva fiind foarte aproape de retragerea din tenis.
Aflată, cel mai probabil, la ultimele turnee din cariera de jucătoare profesionistă, Sorana Cîrstea este încurajată de Simona Halep.
Cele două sportive nu au părut că se înțeleg foarte bine la începuturile lor în tenis, însă situația s-a schimbat în perioada recent. Simona Halep și Sorana Cîrstea au arătat respect reciproc, cele două chiar fiind în prim-plan în momentul retragerii din tenis a dublei câștigătoare de Grand Slam.
Acum, când Sorana Cîrstea este foarte aproape de retragere, Simona Halep este cea care a venit cu un mesaj special.
„Depinde cum o iei, dacă eşti mulţumit şi împăcat de ceea ce ai făcut, nu e un moment trist, e un moment de bucurie. La mine a fost o bucurie că am putut să închei cariera şi am încheiat-o bine.
Ce mesaj să-i transmit? Că viaţa de după tenis e foarte frumoasă şi foarte bună. Trebuie să se bucure de ceea ce a făcut şi de persoana ei”, a spus Simona Halep, potrivit AS.ro.
De-a lungul carierei, Simona Halep şi Sorana Cîrstea s-au întâlnit de 4 ori, iar fiecare are două victorii. Primele trei dueluri au avut loc până în 2010, iar Sori a câştigat două dintre ele, iar Simona unul singur.
Totuși, în 2022, la Indian Wells, Simona Halep s-a impus din nou și a dus scorul la 2-2 în întâlnirile directe.
Simona Halep s-a retras în luna februarie a acestui an din tenisul profesionist, după o înfrângere dură suferită în primul tur de la Transylvania Open, scor 1-6, 1-6, în fața italiencei Lucia Bronzetti.
Sorana Cîrstea a fost prezentă și a îmbrățisat-o imediat după anunțul retragerii pe Simona Halep, izbucnând în plâns. Ea a explicat ulterior că întregul moment a fost unul foarte emoționant și pur și simplu nu și-a putut stăpâni emoțiile în acea clipă.
„În seara aceasta am plâns pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. 27 de ani de amintiri… Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România și pentru noi. Îți doresc tot binele din lume în acest nou capitol al vieții. Ne vedem curând pe partea cealaltă”, a scris Sorana Cîrstea pe contul ei de Instagram, imediat după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis.