Cine e fotbalistul din naționala României care i-a dat mesaj lui Mircea Lucescu

Cine e fotbalistul din naționala României care i-a dat mesaj lui Mircea Lucescu
FOTO SPORT PICTURES

Mircea Lucescu a dezvăluit numele fotbalistului care l-a contactat după „dubla” de coșmar cu Canada și Cipru.

Naționala României și-a scăzut dramatic șansele de calificare la Cupa Mondială. „Tricolorii” nu au reușit să obțină toate cele trei puncte în duelul cu Cipru și s-au distanțat față de ocupantele primelor două locuri în grupa H, Bosnia și Austria. Selecționerul a fost contactat de Denis Drăguș la scurt timp după ce a revenit la echipa de club. Deși a marcat o „dublă” în meciul de la Nicosia, nu a fost suficient ca naționala să plece cu toate cele trei puncte.

Denis Drăguș nu a ezitat și l-a contactat pe Mircea Lucescu

Actualul selecționer al României continuă să conducă echipa și după dezastrul din Cipru. Mircea Lucescu își monitorizează „tricolorii” cu mare atenție și a ajuns la o concluzie dureroasă pentru fotbalul românesc. Stranierii au bifat chiar mai puține minute la echipele de club după ce s-au întors de la națională. Selecționerul a dezvăluit și că a primit un mesaj din partea lui Drăguș, singurul atacant pe care l-a avut la dispoziție pentru duelul cu Cipru.

„Mi-a dat Drăguș un mesaj. Am vorbit eu cu jucătorii în aceste zile, m-am preocupat de situația lor la cluburi. Văd că au jucat mai puțin după ce s-au întors de la echipa națională”, a precizat Mircea Lucescu, la Fanatik.

Urmează un duel crucial cu favorita grupei, Austria. România nu mai are voie să facă niciun pas greșit pentru a mai spera la fotoliul de lider din grupa H, sau la locul 2, care i-ar asigura o poziționare mai bună în urnele de la baraj.

Duelul cu Austria va avea loc pe 12 octombrie, de la 21:45.

Alegerea surpriză făcută de atacantul naționalei în această vară: de ce a ales o echipă mai slab cotată din Superlig

Fostul atacant de la Trabzonspor și Gaziantep a decis să își continue aventura în Turcia la Eyuspor. Românul a fost nemulțumit de faptul că nu prindea prea multe minute la fosta sa echipă și a decis să continue cariera la o formație care să îi acorde mai mult credit.

„Drăguș a vrut să plece ca să poată juca din ce în ce mai mult și apoi să se concentreze complet pe echipa națională a României pentru acest an super important înainte de Cupa Mondială”, a spus agentul lui Drăguș, pentru Digisport.

La noua sa echipă, internaționalul român va încasa 1.7 milioane de euro pe sezon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]