Carlos Alcaraz a „spart” bariera celor 50 de milioane de dolari, doar din premii!

Cristian Hitruc
Carlos Alcaraz a „spart” bariera celor 50 de milioane de dolari, doar din premii!
SURSĂ: Profimediaimages 08.09.2025

Carlos Alcaraz a reușit să „spargă” bariera celor 50 de milioane de dolari, sumă pe care a acumulat-o doar din premiile obținute datorită performanțelor de pe terenul de tenis.

Sportivul spaniol a reușit să treacă de această bornă după ce s-a impus la US Open. Astfel, la doar 22 de ani, Carlos Alcaraz a ajuns la șase titluri de Grand Slam.

Carlos Alcaraz, câștiguri uriașe din tenis

Carlos Alcaraz a reușit să se impună la US Open. În finala competiției, acesta a dat piept cu Janik Sinner, pe care l-a învins în patru seturi. Această nouă performanță i-a adus spaniolului în conturi nu mai puțin de cinci milioane de dolari. În vârstă de doar 22 de ani, sportivul spaniol a ajuns deja la șase titluri de Grand Slam și a înregistrat câștiguri totale, doar din tenis, de peste 50 de milioane de dolari.

Astfel, Carlos Alcaraz se alătură unui grup select, din care mai fac parte legende ale tenisului, precum Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer, Serena Williams, Andy Murray și Alexander Zverev.

Ce a declarat Carlos Alcaraz după victoria de la US Open

Carlos Alcaraz (22 de ani – 1 ATP) i-a transmis un mesaj tranșant lui Jannik Sinner (24 de ani – 2 ATP) după ce l-a învins în finala de la US Open 2025, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, și a luat un cec în valoare de 5 milioane de dolari.

„Nu simt că Jannik trebuie să îmbunătățească ceva ca să mă învingă. Dar trebuie să fiu pregătit în caz că va face asta. Să mă gândesc: «Ce poate face Jannik mai bine ca să mă învingă?». Dar da, mă aștept ca o variantă diferită a lui Jannik să încerce să mă învingă și voi fi pregătit pentru orice. Simt că pot face orice pe teren, sincer, orice fel de lovituri. Sunt foarte încrezător în condiția mea fizică, am încredere că pot lovi orice minge, ceea ce îmi dă siguranța pentru a obține puncte bune și pentru a avea un joc variat. De la o vârstă foarte, foarte fragedă am avut sentimentul că pot face orice.

De la primele runde și până la marea finală, a fost cel mai bun turneu pe care l-am jucat vreodată. Nivelul meu, atât de constant pe tot parcursul turneului, a fost foarte, foarte ridicat. Sunt foarte mândru, pentru că e ceva la care am lucrat: să fiu cu adevărat constant. Cred că am jucat perfect. Știam că dacă vreau să câștig US Open, dacă vreau să îl înving pe Jannik, trebuie să joc perfect. Și cred că am făcut-o”, a declarat Carlos Alcaraz, citat de Marca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania