O companie al cărei domeniu de activitate îl reprezintă lucrările de construcție a drumurilor și autostrăzilor se laudă că a construit stadionul Steaua, dar este fictivă.
Compania RICHRBT 1 SRL apare în documente ca fiind activă în domeniul construcțiilor de drumuri și autostrăzi, deși are sediul declarat într-un WC public din Piața Charles de Gaulle.
Noul Stadion Steaua a fost inaugurat în iulie 2021, construcțiua lui durând aproximativ 2 ani. De această „activitate” s-a ocupat asocierea Terra Gaz Construct S.R.L, Construcții Erbașu S.A. și Concelex S.R.L., cu Compania Națională de Investiții (CNI) S.A. în rol de investitor.
În schimb, RICHRBT 1 SRL, care apare în acte ca fiind activă în domeniul construcțiilor de drumuri și autostrăzi, se lăuda că a contribuit la ridicarea arenei, dar și cu ridicarea altăr edificii. În realitate, toate aparțin companiei Erbașu, lucru confirmat și de procurori, după ce doarul a ajuns în instanță.
În urmă cu peste 15 ani, Neculai Prună era finanțator la echipei CSS Tecuci. La vremea respectivă, a apărut un articol potrivit căruia Stelian Stancu, fostul fotbalist la FCSB și Poli Timișoara, a construit un teren de minifotbal la Tecuci, iar Prună ar fi contribuit la realizarea investiției.
El era apropiat al lui Adrian Porumboiu, pe care ar fi încercat să-l convingă să facă Sporting Tecuci satelitul lui FC Vaslui.
Jurnaliștii Recorder au descoperit o rețea sofisticată prin care societăți comerciale au fost „confiscate” de la proprietarii reali, fără ca instituțiile statului să intervină, deși au existat plângeri și sesizări. Un exemplu în acest sens este RICHRBT 1 SRL.
Pentru 2023 a raportat venituri de peste 3,6 miliarde de lei (circa 700 de milioane de euro), ar avea 1.251 de angajați și un profit net de peste 312 milioane de lei. Sediul declarat al firmei este un WC public din Piața Charles de Gaulle. După publicarea materialului, site-ul RICHRBT nu mai este funcționabil.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, consideră ancheta Record foarte utilă și afirmă că jurnaliștii au adus în atenția publică un nou fenomen de fraudă, care este investigat de ANAF din 2024.
Autorul investigației, Alex Nedea, are altă părere și cere autorităților române să ia măsuri concrete pentru protejarea business-urilor corecte din România:
„Ministrul va considera ancheta utilă doar dacă va cere în următoarea ședință de Guvern revizuirea de urgență a activității Registrului Comerțului (instituție care ține de Ministerul Justiției).
Să se verifice încă o dată dacă fiecare om de afaceri din România are siguranța că un oarecare de pe internet nu îi poate fura peste noapte firma. Astăzi oamenii de afaceri își pot lua măsuri ca să nu le fure cineva ceva din sediul firmei, pot angaja o firmă de pază, își pot monta sisteme de alarmă. Dar pare că nu se pot feri de cei care vor să fure firma cu totul.
Ministrul va considera ancheta utilă doar dacă va convoca o ședință cu reprezentanții ANAF și va verifica din nou ce mecanisme are statul român pentru a valida cifrele din bilanțurile declarate de firme în România, mai ales înainte ca ANAF să le aloce un cod de TVA”, a scris, printre alte,e Alex Nedea, pe contul personal de facebook.