Mesajul misterios al lui Djokovic după ce Alcaraz l-a eliminat la US Open: „Nu știu ce voi face apoi”

Mesajul misterios al lui Djokovic după ce Alcaraz l-a eliminat la US Open: „Nu știu ce voi face apoi”
Foto: Profimedia 6 sept 2025

Novak Djokovic și-a pus fanii pe gânduri cu declarația misterioasă de la finalul meciului cu Carlos Alcaraz de la US Open.

Unul dintre cei mai titrați tenismeni din istorie pare că se pregătește de retragere, după ce a fost eliminat de Alcaraz din semifinale la US Open. Adversarul cu 16 ani mai tânăr s-a dovedit a fi mult mai puternic decât Djokovic și sârbul nu a putut ține pasul, astfel că a ratat șansa de a disputa a 38-a finală de Grand Slam din carieră.

Mesajul misterios transmis de Djokovic: „Nu știu ce voi face”

Novak Djokovic s-a duelat cu Carlos Alcaraz pentru un loc în finala turneului american. A cedat în trei seturi, 6:4, 7:6 (7:4), 6:2. Vârsta își spune cuvântul pe teren și sârbul a început deja să își aleagă cu mare atenție turneele în care joacă, semn că nu se mai simte în formă ca altădată.

Imediat după meci, Djokovic a transmis că încă își dorește să mai evolueze la turneele de Grand Slam. De asemenea, a transmis că nu știe ce se va întâmpla după finalul Australian Open. Se gândește tot mai serios la retragere la 38 de ani, dar nu ar putea fi blamat de nimeni, dat fiind faptul că a avut realizări spectaculoase și a ocupat locul 1 în clasamentul ATP peste 438 de săptămâni.

„Încă vreau să joc la Grand Slam-uri. Să vedem ce se va întâmpla în continuare, am mai multe șanse în meciuri de trei seturi câștigătoare decât în cele de cinci. Australian Open este încă departe. Plănuiesc să joc la Atena, asta e sigur, iar după aceea nu știu unde voi juca și ce voi face”, a declarat Novak Djokovic, la conferința de presă.

Novak Djokovic recunoaște superioritatea lui Sinner și Alcaraz: „Joacă la un nivel foarte înalt”

Cei mai în formă tenismeni din circuitul masculin l-au eliminat pe Djokovic în trei din ultimele patru semifinale ale turneelor de Grand Slam. Asta l-a făcut pe sârb să recunoască superioritatea adversarilor mult mai tineri. Titlul cu numărul 25 pare să rămână doar un vis pentru cel mai titrat tenismen, acesta recunoscând că îi va fi dificil să mai facă față în meciuri de 5 seturi împotriva lui Jannik Sinner sau Carlos Alcaraz.

„Am pierdut trei din cele patru turnee de Grand Slam în semifinale împotriva acestor jucători, așa că sunt pur și simplu prea buni, joacă la un nivel foarte înalt. (…) Va fi foarte dificil pentru mine în viitor să depășesc obstacolul reprezentat de Sinner, Alcaraz, în meciurile de cinci seturi de la turneele de Grand Slam. Cred că am șanse mai mari în meciurile din trei seturi”, a spus Djokovic, citat de atptour.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania