Acasa » Fotbal Intern » Voyo e de neoprit! A luat meciurile de fotbal după care românii sunt înnebuniți

Voyo e de neoprit! A luat meciurile de fotbal după care românii sunt înnebuniți

Voyo e de neoprit! A luat meciurile de fotbal după care românii sunt înnebuniți
Foto: Profimedia, 1 septembrie 2025

Trustul PRO TV a dat o nouă lovitură, achiziționând meciurile de fotbal urmărite de toți românii, acestea urmând să fie transmise pe platforma Voyo.

După ce a luat meciurile din deplasare ale celor de la FCSB cu Shkendija și Aberdeen, Voyo a cumpărat partidele României din preliminariile pentru Campionatului European 2027.

Platforma Voyo a achiziționat drepturile de transmisie a meciurilor la care românii se uită înnebuniți

Fotbal de calitate la Voyo! Trustul de televiziune PRO TV a ajuns la un acord cu Federația Română de Fotbal și va transmite meciurile naționalei U21 din preliminariile următorului Campionatului European.

Naționala antrenată de Costin Curelea a fost repartizată în Grupa A preliminară, alături de Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru și San Marino. Cele 10 meciuri se vor juca între 5 septembrie și 6 octombrie 2026. Obiectivul „naționalei mici” este calificarea, pentru a cincea oară la rând, la întrecerea continentală.

România U21 începe campania pe teren propriu, cu Kosovo, și o va încheia în cel mai dur mod posibil, în deplasare cu Spania, favorita grupei.

Programul complet al naționalei antrenată de Curelea în preliminarii este următorul: 5 septembrie România – Kosovo, 9 septembrie San Marino – România, 14 octombrie România – Cipru, 14 noiembrie Finlanda – România, 18 noiembrie România – Spania, 27 martie 2026 Kosovo – România, 31 martie România – San Marino, 25 septembrie Cipru – România, 30 septembrie România – Finlanda și 6 octombrie Spania – România.

Meciul împotriva naționalei Kosovo se joacă la Iași, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași, de la ora 18:30

Costin Curelea a făcut public lotul pe care se va baza în primele două meciuri. El nu a chemat pe nimeni de la FCSB, preferând experiența unor foabliști ca Eduard Radaslavescu, Ștefan Bană, Lorenzo Biliboc, Cristi Mihai sau Alexandru Musi.

Începând cu această campanie, naționala de tineret va fi alcătuită din jucători născuți după 1 ianuarie 2004, inclusiv. Selecționerul a fost „promovat” după ce 2 ani a pregătit naționala U20, timp în care a folosit 64 de jucători. Dintre aceștia, 44 sunt eligibili pentru naționala de tineret.

În lotul pentru meciurile cu Kosovo și San Marino sunt 19 jucători care au evoluat și la U20 sub comanda lui Curelea. Strata, Burnete, Duțu, Mihai, Vulturar și Rafailă au participat la turneul final de tineret din această vară din Slovacia.

De asemenea, Szimionaș și Vermeșan au ajuns cu naționala U19 în semifinalele turneului găzduit de țara noastră. Ei au evoluat în toate cele patru meciuri ale României, fiecare reușind câte un gol.

Curelea se va baza și pe Codruț Sandu, portarul divizionarei secunde Corvinul Hunedoara, pe care l-a avut și la naționala U20. Meciul împotriva naționalei Kosovo are loc de la 18:30 pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași, iar al doilea se dispută pe San Marino Stadium din Serravalle, de la ora 21:30 a României.