Andrei Nicolescu, acționar la Dinamo, a venit cu precizări importante cu privire la tunul pe care îl va da clubul din „Ștefan cel Mare” pe piața transferurilor. Potrivit oficialului, fotbalistul format la Academia lui Gică Hagi va avea un contract pe termen lung, de cinci ani, iar întreaga afacere este de peste 1.000.000 de euro.
Mijlocașul Adrian Mazilu (19 ani) a fost transferat la începutul anului 2024 la Brighton, în Premier League, însă nu a prins niciun meci pentru britanici, fiind împrumutat celor de la Vitesse Arnhem (Țările de Jos), unde a jucat doar în patru meciuri, din cauza uneo accidentări.
Cota de piață a celui considerat „perla” lui Hagi este de 1.000.000 de euro, potrivit celei mai recente evaluări publicate pe site-ul de specialitate Transfermarkt.
Andrei Nicolescu a vorbit despre transferul lui Adrian Mazilu la Dinamo, o mutare considerată un tun pe piața transferurilor, dar și o lovitură de imagine pentru gruparea din „Ștefan cel Mare” și pentru care ar urma să plătească aproape 1.000.000 de euro. Transferul este menit să consolideze valoarea lotului, în contextul în care Dinamo are fixate obiective îndrăznețe pentru acest sezon, intrarea în play-off, dar și poziționarea pe un loc care să îi permită participarea în cupele europene.
„Știu că e de interes. Încercăm să rezolvăm ultimele detalii și să închidem povestea asta. Era mai bine să lucrăm în liniște, dar asta e. E acum și presiunea fanilor, care au aflat. Încercăm să rezolvăm astăzi, poate cel târziu mâine. Mister Kopic a vorbit cu copilul. Îl dorește și abia așteaptă să vină. Mai avem câteva detalii de pus la punct în ceea ce privește zona contractuală cu Brighton, pentru finalizarea acordului de transfer.
Nu. Este o clauză în oglindă. Fiecare din cluburi își rezervă un procent. E foarte complicat. O să facem anunțul corespunzător. Ambele cluburi își vor rezerva procente în urma unui viitor transfer. Brighton va avea un drept de răscumpărare, dar și în cazul ăsta vom avea un procent pentru valoarea jucătorului pe care o va avea în viitor.
Este o sumă compusă din mai multe componente. Poate să fie mai mult de 500.000 de euro. Cu toate componentele, poate să ajungă suma totală mai sus de 1.000.000 de euro. E o investiție. E un proiect în care credem foarte mult. Suntem în aceeași paradigmă de a consolida clubul.
Asta vă spuneam. Feedback-ul e foarte pozitiv. A avut o discuție cu domnul Kopic. Sperăm să închidem detaliile astea și să putem să finalizăm. Sper să fie o lovitură. De imagine, cu siguranță este una. Pe noi ne interesa proiecția lui. Vrem să îl ajutăm să dezvolte calitate. E un acord de transfer definit. Contractul cu jucătorul va fi de 4-5 ani”, a declarat Andrei Nicolescu, pentru Fanatik.
În ciuda atitudinii optimiste pe are Nicolescu o are cu privire la acest transfer, fostul acționar al Dinamo, Cristi Borcea, a fost foarte ferm și și-a exprimat, fără menajamente, opinia legată de aducerea lui Mazilu în „Ștefan cel Mare”.
Dinamo are un început de sezon bun, cu 12 puncte câștigate din cele 21 puse în joc, iar după șapte etape din Superliga se află pe locul 6. Liderul clasamentului este Universitatea Craiova, cu 19 puncte, podiumul fiind completat de Rapid, cu 15 puncte, și UTA Arad, cu 13 puncte.
Din cele trei victorii ale „câinilor”, cea mai răsunătoarea a fost cea din derby-ul cu FCSB, din etapa 4, în care s-a impus cu 4-3. Succesul a rupt seria de nouă înfrângeri consecutive pe care Dinamo le-a avut în fața rivalei, iar Danny Armstrong a fost desemnat „omul meciului”, cu trei goluri marcate.