Vin vești proaste din Belgia. Mircea Rednic a fost dat afară de la Standard Liege, echipă pe care a preluat-o în vara acestui an, după doar cinci meciuri.
Conducerea clubului a fost nemulțumită de rezultatele pe care echipa le-a înregistrat sub îndrumarea tehnicianului român în ultimele două etape și i-au găsit deja înlocuitor acestuia.
Mircea Rednic a rezistat doar cinci etape pe banca celor de la Standard Liege, formație pe care a preluat-o în vara acestui an, în luna iunie. Conducerea clubului a fost nemulțumită de ultimele rezultate înregistrate de echipă sub comanda tehnicianului român și a luat măsuri imediate.
Astfel, belgienii au anunțat deja că i-au găsit înlocuitor lui Mircea Rednic, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al clubului.
„Conducerea lui Standard Liege l-a anunțat în această dimineață pe Mircea Rednic că a încheiat colaborarea cu efect imediat.
Managementul nostru a ajuns la un acord cu Vincent Euvrard, iar tehnicianul de 43 de ani a semnat un contract pe doi ani.
Îi mulțumim lui Mircea Rednic pentru contribuția avută din iunie încoace și îi urăm lui Vincent Euvrard un călduros bine ai venit și mult succes în noua provocare”, a anunțat formația din Belgia, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului.
Așa cum am menționat anterior, Mircea Rednic a rezistat doar cinci meciuri pe banca celor de la Standard Liege, în care a înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate și două înfrângeri.
Tehnicianul român a debutat cu o victorie în noul sezon, scor 0-2, pe terenul celor de la RAAL La Louviere. În a doua etapă, Standard Liege a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, în fața celor de la Dender.
A treia rundă a primei ligi din Belgia aducea o nouă victorie importantă pentru Mircea Rednic. Echipa lui se impunea, scor 2-1, pe teren propriu, în fața celor de la Genk, iar această stagiune părea una promițătoare pentru antrenorul român.
Totul s-a rupt în etapa a patra, când Standard Liege a cedat, la scor de neprezentare, 0-3, pe terenul celor de la Royal Union SG. Mircea Rednic nu a reușit să îndrepte lucrurile și în următoarea rundă, a cincea, echipa lui a mai suferit o înfrângere usturătoare, de data aceasta pe teren propriu, scor 0-3, în fața celor de la Cercle Burgge.