Internaționalul Radu Dăgușin (23 de ani), accidentat la începutul anului și aflat încă în perioada de recuperare, nu are vești prea grozave de la Tottenham, club cu care se află sub contract până în 2030. Antrenorul Thomas Frank, venit în această vară pe banca tehnică a echipei, a fost impresionat de rivalul lui Drăgușin, Micky van de Ven (24 de ani).
Afirmația lui Frank a venit în urma prestației pe care fundașul olandez a avut-o în meciul cu Manchester City, scor 2-0, din etapa 2 a Premier League, și pentru care a fost notat cu 7,1 de cei de la SofaScore.
Micky van de Ven a jucat în sezonul trecut în 12 meciuri, din cauza unei accidentări la nivelul tendonului, însă cu el pe teren în primele meciuri din Premier League, Tottenham nu a luat gol.
Aflat în perioada de recuperare după accidentarea suferită în ianuarie, la ligamentele încrucișate, Radu Drăgușin nu are parte de vești prea grozave de la echipa sa de club. Iar antrenorul Tottenham, Thomas Frank s-a arătat impresionat chiar de rivalul pe post al internaționalului român. Fundașul Micky van de Ven face senzație pe teren, iar prestația sa a fost remarcată de Frank, în special cea din meciul cu Manchester City, încheiat cu victoria Tottehnham, scor 2-0.
„Cred că sunt câteva lucruri… în repriza a doua am continuat să jucăm pentru 3-0, nu e că nu am vrut să facem asta sau că am vrut doar să terminăm meciul. Apoi, efortul echipei – există un moment în meci care este decisiv, sper că este decisiv pentru un sezon bun, deși este încă foarte devreme.
Este în repriza a doua, o tranziție, 10 jucători, cu capul în jos, sprintând înapoi și apoi terminând cu blocajul lui Micky (n.r. van de Ven). Wow. Mi s-a făcut pielea de găină, pentru că toți vrem golul în colțul de sus, jocul frumos – și asta vrem, de asemenea – dar acea parte, sprintul înapoi, asta îți va aduce multe victorii în fotbal”, a declarat Thomas Frank pentru site-ul TottenhamSpurs.
Fundașul Radu Drăgușin este cel mai bine cotat jucător român în acest moment, cu 25 de milioane de euro, asta deși nu a mai avut un meci jucat de la finalul lunii ianuarie când s-a accidentat la genunchi.
Până la accidentare, Drăgușin a jucat în 28 de meciuri, în toate competițiile. Recuperarea în urma rupturii de ligamente încrucișate este una de durată, de aproximativ șase luni, însă în cazul lui Drăgușin, aceasta este mai îndelungată, putând să ajungă chiar și la 9-12 luni, după cum a afirmat Cristian Ivașcu, expert în reabilitare și fost terapeut la Plymouth Argyle.
„La un fundaș central de Premier League, care e implicat în șocuri, rotații, aterizări și schimbări bruște de direcție, e nevoie de 9 până la 12 luni pentru a atinge forma completă. Se poate încerca o revenire mai devreme, dar nu ar fi sustenabilă. Riscă o recidivă care ar putea afecta toată cariera”, a spus Cristian Ivașcu, conform sport.ro.