Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dani Coman, reacția serii: „Spune-le că le dau asta primă!”

Dani Coman, reacția serii: „Spune-le că le dau asta primă!”

Dani Coman a avut un scurt dialog spumos cu Bogdan Andone și a anunțat ce primă vor avea jucătorii după victoria din FCSB – FC Argeș 0-2.

Campioana României nu se regăsește deloc în debutul acestui sezon și a înregistrat al 4-lea eșec din actuala stagiune. Deși au dominat autoritar jocul, elevii lui Elias Charalambous nu au găsit calea spre gol, în timp ce oaspeții au lovit decisiv la singurele mari ocazii pe care le-au avut în partea secundă.

Vizibil fericiți pentru acest succes uriaș, Dani Coman și Bogdan Andone au avut chef de glume înainte de interviuri.

Ce primă le-a promis Dani Coman jucătorilor de la FC Argeș

În timp ce se afla la flash-interviu, președintele piteștenilor a fost întrerupt chiar de antrenorul echipei. Bogdan Andone și-a făcut apariția preț de câteva secunde să îl tachineze pe Dani Coman.

„Haideți domn președinte că avem treabă”, i-a spus în glumă Bogdan Andone. Replica lui Dani Coman a venit imediat: ”Spune-le că le dau primă o zi liberă”.

Nu toți jucătorii de la FC Argeș se vor bucura de prima promisă la finalul partidei cu FCSB. Doar cei care au evoluat în această seară pe Arena Națională vor avea parte de o zi liberă.

„(n.r. Atât? Ei vă așteaptă cu altceva) Nu. Le voi da o zi liberă celor care au jucat. Cei care nu au jucat au meci miercuri la Borcea (n.r. Cupa României). E mai greu cu banii la Pitești. Încercăm din ce avem să facem o echipă bună și să facem performanță. ”, a declarat Dani Coman.

Piteștenii au bifat a 4-a victorie din actuala stagiune și a urcat pe locul 5, după 7 etape de campionat. De partea cealaltă, FCSB rămâne în zona roșie a clasamentului, cu doar 5 puncte, la fel ca vicecampioana sezonului trecut, CFR.

Bogdan Andone, fericit de decizia luată de conducere: „E important”

Antrenorul de la FC Argeș a reușit să se răzbune pe Gigi Becali și i-a administrat o înfrângere usturătoare înaintea celui mai important meci din Europa. A vorbit pe scurt de prima promisă jucătorilor și consideră că e un lucru important care îi motivează pentru următoarele partide.

„Până la urmă făceam 0-0 și…Vii pe un stadion frumos contra unui adversar de calitate. De ce să nu încerci să joci, să riști? Trebuie să avem curaj, să avem încredere. A suplimentat prima. E un lucru important. Cu Metaloglobus e un joc extrem de important pentru noi.”, a declarat Bogdan Andone, la Prima Sport.