Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea va lupta pentru trofeu la Cleveland, după ce a obținut cu o victorie extraordinară cu rusoaica Zakharova.
Venită din calificări, Cîrstea s-a calificat în semifinală la Cleveland, fără să piardă vreun set, și și-a asigurat un premiu de 21.484 de dolari.
După o serie de 6 meciuri la rând câștigate fără să cedeze vreun set, Sorana Cîrstea, aflată pe locul 112 mondial va juca finala de la Cleveland. Ea a trecut în penultimul act de rusoaica Anastasia Zakharova (100 WTA) cu 6-1, 7-5 în 79 de minute.
Ca urmare, ea va câștiga 21.484 de dolari. La această sumă se aduagă alte 2.545 de dolari pentru că a trecut de calificări.
Românca a început meciul cu Zakharova apăsând pedala de accelerație la podea. A câștigat primul set cu 6-1 în doar 30 de minute, a debutat cu break partea secundă a confruntării, dar până la urmă adversara a trecut în avantaj, 3-2.
În acel moment, când urma la serviciu, Sorana a cerut venirea la teren a supervizorului turneului, deranjată fiind de unele zgomote venite din tribună.
Românca a avut o discuție în contradictoriu cu arbitra de scaun, dar aceasta nu a aprobat sosirea „șefului” turneului. „Fă ceva! Stai degeaba în scaun”, a transmis românca oficialului partidei, dar fără să aibă câștig de cauză.
Pentru Sorana Cîrstea va fi a șaptea finală WTA. Advarsara ei se alege la finalul partidei dintre americanca Ann Li (69 WTA) și chinezoaica Xinyu Wang (27 WTA, cs 2), care tocmai a început.
Anterior, românca a câștigat turneele de la Tashkent, în 2008, după 2-6, 6-4, 7-6 cu germanca Sabine Lisicki, și de la Istanbul, în 2021, când s-a impus cu 6-1, 7-6 (4) în fața belgiencei Elise Mertens.
De asemenea, ea a ajuns în ultimul act în 2007 la Budapesta (7-6, 2-6, 2-6 cu argentinianca Gisela Dulko), în 2013 la Toronto (2-6, 0-6 cu americanca Serena Williams), în 2019 la Tashkent (2-6, 6-4, 4-6 cu belgianca Alison van Uytvanck) și în 2021 la Strasbourg (3-6, 3-6 cu cehoaica Barbora Krejcikova).
Sorana Cîrstea este și o foarte valoroasă jucătoare de dublu. A câștigat 6 astfel de trofee, iar de alte 5 ori a disputat finala.
Următoarea competiție pentru sportiva din țara noastră este turneul de la US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Ea va evolua împoitriva sportivei argentiniene Solana Sierra, care se află pe locul 75 în clasamentul mondial.
Jaqueline Cristian (50 WTA) o are adversară pe americanca Danielle Rose Collins (59 WTA), dar misiunea cea mai complicată va fi pentru Gabriela Ruse (67 WTA). În primul tur dă peste australianca Daria Kasatkina (17 WTA), desemnată a 15-a favorită a întrecerii.