Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Basarab Panduru, uluit după ce a văzut Rapid – FCSB: „Nu întreba cum s-a ajuns aici. Asta chiar nu pot să-mi dau seama”

Basarab Panduru, uluit după ce a văzut Rapid – FCSB: „Nu întreba cum s-a ajuns aici. Asta chiar nu pot să-mi dau seama”

Basarab Panduru, uluit după ce a văzut Rapid - FCSB: „Nu întreba cum s-a ajuns aici. Asta chiar nu pot să-mi dau seama”
SURSA FOTO: CAPTURĂ VIDEO TV

Basarab Panduru (55 de ani), fost mijlocaș la Steaua și actual analist TV, a rămas uluit după ce a văzut felul în care s-a încheiat derby-ul Rapid – FCSB din etapa 6 a Superligii.

Campioana României a condus cu 2-0 până după minutul 80 și părea că nimic nu îi va putea lua toate cele trei puncte din cont. Totuși, Rapid a lovit de două ori pe final și partida s-a terminat cu o remiză, 2-2.

Analistul TV Basarab Panduru, incapabil să explice finalul partidei Rapid – FCSB

Duminică seară, 17 august 2025, în etapa 6 din Superliga, Rapid București și FCSB s-au duelat pe Arena Națională, iar la capătul celor 90 de minute, tabela a indicat scorul de 2-2.

FCSB a fost formația care a deschis scorul în derby și a avut nevoie de doar 7 minute pentru a debloca tabela. Servit de Ngezana în careu, Lixandru a împins mingea în plasă și i-a permis campioanei să preia conducerea.

Mai apoi, în minutul 61, nou-intratul Daniel Bîrligea a primit o pasă în careu și, din lateral, a izbutit să înscrie cu un șut deviat.

Roș-albaștrii și-au menținut avantajul de două goluri până după minutul 80 și păreau că nu au nicio șansă de a pierde victoria. Totuși, Rapid a egalat pe final, după ce bosniacul Elvir Koljic, și el intrat de pe banca de rezerve, a fost imperial și a marcat două goluri.

Mai întâi a inventat un călcâi în minutul 83 și l-a surprins total pe Ștefan Târnovanu, după care, în minutul 90+2, Ngezana a pierdut inexplicabil o minge în flanc, iar Koljic, servit de Borza, a împins balonul în plasă.

Restabilirea egalității pe tabelă a fost cu atât mai surprinzătoare, încât în minutul 80, când FCSB încă avea 2-0 pe tabelă, Ngezana putea înscrie și duce scorul la 3-0. Toate aceste detalii l-au lăsat fără replică pe analistul TV Basarab Panduru, care nu a putut explica ce s-a întâmplat în finalul partidei de pe Arena Națională:

„Nu întreba cum s-a ajuns la 2-2, asta chiar nu pot să-mi dau seama. În minutul 80 putea să fie 3-0, la cornerul acela, la capul lui Ngezana, după care totul vine în favoarea Rapidului. După aia, cu ajutorul lui Ngezana, care are timp suficient să dea în minge. Îl așteaptă pe Borza, care ia frumos mingea, centrează excelent în fața porții și se face 2-2. Nu pot să înțeleg cum FCSB nu câștigă meciul ăsta, cum este egalată de la 2-0, pentru că părea că totul este în favoarea ei”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

Nu a vrut să îi anuleze meritele Rapidului

În încheiere, fostul mijlocaș al echipei naționale a ținut să aplaude, totuși, spiritul de care a dat dovadă Rapidul în ultimul sfert de oră, dar și inspirația pe care a avut-o Costel Gâlcă atunci când a schimbat.

„Dar este și meritul Rapidului, meritul antrenorului, pentru că și-a asumat acolo câteva schimbări pe care doar el le-a văzut. Nu știu dacă e miracol, dar e ceva să întorci când părea meciul pierdut”, a completat Basarab Panduru.

Rapid este pe locul secund în Superliga, cu 12 puncte, fiind depășită doar de Universitatea Craiova, care are 16 puncte. De partea cealaltă, FCSB a rămas pe 12, cu 5 puncte.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro