Stipe Perica l-a enervat teribil pe Zeljko Kopic. În ziua meciului cu UTA, antrenorul i-a transmis, față în față, un mesaj ferm conaționalului său.
Zeljko Kopic s-a săturat de eterna accidentare a lui Stipe Perica (30 de ani), atacantul pe care l-a adus la echipă în luna februarie.
Fotbalistul adus la Dinamo chiar la recomandarea tehnicianului croat a evoluat într-un singur meci în acest sezon, cu Metaloglobus, scor 1-0 pentru „câini”. Și când se părea că vârful va reintra în garnitura roș-albilor, la meciul cu UTA, vârful nu a fost nici măcar pe banca de rezerve.
Motivul din spatele absenței fotbalistului care a trecut, în decursul carierei, pe la formații importante precum Udinese Calcio sau Standard Liege este legat -pe lângă deja mai vechile probleme la spate pe care le-a acuzat încă de la primul amical al verii, cu Petrolul Ploiești-, de nemulțumirea lui Zeljko Kopic. Astfel, tehnicianul pare că s-a săturat de eterna problemă a lui Perica și crede că vârful său nu prea mai dorește să joace la Dinamo.
Sursele ProSport povestesc că înaintea meciului cu UTA, la Săftica, Kopic l-a întrebat pe conaționalul său dacă poate să intre contra ardelenilor, iar cesta ar fi spus, din nou, că simte jenă în zona lombară, moment în care tehnicianul ar fi izbucnit și i-ar fi transmis, pe un ton dur, jucătorului său: „Cu atitudine asta nu o să mai faci nimic în carieră”. Despre răceala dintre Kopic și Perica a scris, în dimineața zile de duminică și Gazeta Sporturilor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FTurcii-au-venit-sa-l-transfere-pe-Stipe-Perica-de-la-Dinamo-chiar-inainte-de-meciul-cu-FCSB.-Kopic-e-disperat-ca-si-pierde-atacantul.jpg)
FOTO SPORT PICTURES
Problema lui Stipe Perica i-a exasperat pe antrenorii și conducătorii de la Dinamo. Accidentat la primul meci de verificare din pauza competițională, partida cu Petrolul Ploiești disputată la jumătate lunii iunie, croatul a pierdut ambele cantonamente de vară, apoi și startul sezonului. Despre situația vârfului a vorbit și Andrei Nicolescu, cel care a dezvăluit că fotbalistul a fost consultat și de reprezentanții unei clinici din Italia.
Simte o jenă în partea lombară. Se inflamează și-l ține când aleargă. Pe RMN nu apare nimic, e o zonă de inflamație care trebuie rezolvată. Încercăm să găsim o soluție, colaborăm cu o clinică din Italia, iar ei au venit să-i facă o statistică posturală, de densitate a oaselor, să vedem dacă este nevoie să remediem ceva”, a spus președintele Consiliului de Administrație de la Dinamo, la finalul lunii iulie.
Din informațiile noastre, lui Perica i-a fost recomndată de către medici și o intervenție chirurgicală, însă fotbalistul în vârstă de 30 de ani nu vrea să apeleze la această variantă.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FCe-destin-Atacantul-cu-Chelsea-in-CV-a-marcat-primul-gol-pentru-Dinamo-chiar-in-fata-rivalei-FCSB-Stipe-Perica-a-inscris-din-pasa-lui-Politic-1400x778.jpg)
Sursa foto: Sport Pictures
De curând, IamSport a dezvăluit că Stipe Perica este dorit în prima ligă din Turcia. Conform sursei citate, Fatih Karagumruk, formație care a promovat în primul eșalon, este interesată de serviciile elevului lui Zeljko Kopic. În contextul în care roș-albii se vor despărți de jucătorul care a prins 17 partide în tricoul alb-roșu, pentru care a înscris de șase ori, conducerea ar trebui să legitimeze în regim de urgență un alt vârf. În acest moment, în lotul „câinilor” mai figurează trei atacanți: Alexandru Pop, jucător care a dezamăgit după transferul de la Oțelul Galați, Mamadou Kamamoko, cel care a înscris primul său gol în alb și roșu cu UTA, respectiv tânărul în vârstă de 18 ani, Luca Bărbulescu.