FC Barcelona a început în forță noul sezon din La Liga! Catalanii au câștigat clar duelul cu Mallorca, scor 3-0.
Misiunea oaspeților a fost una ușoară, din moment ce Mallorca a rămas în nouă oameni până în minutul 40 și n-a mai avut cum să ofere o replică pe măsură pentru o echipă oricum mult mai valoroasă.
Treptat, ligile de top se reiau după pauza din această vară. Dacă vineri am avut parte de un debut în Premier League, tot în acest weekend a început și puternicul campionat al Spaniei.
Sâmbătă a venit și rândul Barcelonei să evolueze, catalanii fiind iar favoriți în lupta pentru titlu din La Liga, după performanța izbutită în sezonul precedent.
Barcelona n-a avut nicio emoție în partida cu Mallorca, iar oaspeții s-au impus cât se poate de clar, scor 3-0.
Așa cum era de așteptat, Barcelona a început în forță, dornică să arate de ce este în stare. Raphinha a marcat repede pentru 1-0, încă din minutul 7, iar Torres a marcat al doilea gol al oaspeților în minutul 23. Golul de 2-0 a adus însă un scandal uriaș, în condițiile în care jucătorii celor de la Mallorca se așteptau ca arbitrul să intervină după ce un fotbalist al gazdelor a fost lovit de balon.
Apoi, Barcelona a scăpat în câștigătoare. Scorul final a fost stabilit de vedeta Lamine Yamal, în prelungirile unui meci care a fost la discreția catalanilor.
Mallorca a sperat să producă surpriza, însă obiectivul gazdelor a fost repede spulberat, pe fondul unei tensiuni care a „explodat” în tabăra gazdelor.
Moralnes și Muriqi au fost eliminați, jucătorii gazdelor fiind un car de nervi la adresa arbitrajului.
Așa cum era de așteptat, suporterii Realului au avut o reacție dură pe rețelele de socializare, acuzând maniera în care Barcelona a reușit să ia cele trei puncte în duelul cu Mallorca.
– Gol ilegal del Barcelona por fuera de banda de Lamine Yamal.
– Gol de Ferrán con un jugador del Mallorca en el suelo.
– Araújo ha hecho 5 faltas y ni una tarjeta.
– Expulsión a dos jugadores del Mallorca.ESTO ES UNA VERGÜENZA 🤢🤢🤢 pic.twitter.com/SF7i0jVmas
— REAL MADRID FANS 🤍 (@AdriRM33) August 16, 2025